Biroul de Schimb International Constanta

Biroul de Schimb Internaţional Constanţa, deschis de Poşta Română

07.09.2020

Biroul de Schimb Internaţional Constanţa. Compania Naţională Poşta Română îşi continuă dezvoltarea prin deschiderea unui nou punct de lucru – Biroul de Schimb Internaţional Constanţa. Acesta va asigura prelucrarea corespondenţei şi a coletelor internaţionale expediate pe cale maritimă către China şi Australia şi sosite din Singapore şi Israel.

Inaugurarea noii unităţi operaţionale a avut loc vineri, la sediul aflat în incinta Logistic Park din Constanţa, în prezenţa Directorului General al Poştei Române, Horia Grigorescu și a subprefectului de Constanţa, Șenol Ali. ​

Biroul de Schimb Internaţional Constanţa. Şase salariaţi

Noul punct de lucru va avea un şef de birou de schimb internaţional şi şase salariaţi care vor asigura schimburile fizice de expediţii poştale cu operatori poştali nerezidenţi în România şi care vor colabora cu reprezentanţi ai autorităţilor maritime, vamă şi poliţie de frontieră în desfăşurarea activităţii.

​Biroul de Schimb Internaţional Constanța va asigura, de asemenea, tranzitul trimiterilor expediate din Moldova către China şi Australia. Astfel, Poşta Română urmează să încaseze taxele de tranzit închis prevăzute de către Actele Uniunii Poștale Universale, ceea ce va duce la o creştere a veniturilor companiei.

Ce spune directorul Poştei Române?

​​ „Înfiinţarea acestui birou era tot mai necesară, mai ales în contextul epidemiologic actual când, urmare a pandemiei SARS-CoV-2, au fost anulate foarte multe curse aeriene cu plecare din Bucureşti către toate colţurile lumii. Astfel, reprezentanţii Poştei Române au căutat în permanenţă metode alternative pentru expedierea trimiterilor poştale internaţionale. Totodată, un alt motiv pentru deschiderea acestui birou este faptul că există operatori poştali care au în vedere şi soluţia transportului pe mare în relaţia cu România. Spre exemplu, Israel și Singapore.”, a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al Poştei Române.

Programul va fi stabilit în funcție de solicitări și de acceptul autorității vamale. Frecvența containerelor de import va fi dată de expedierile operatorilor poștali parteneri.

Citeşte şi Începerea anului şcolar 2020-2021. Un nou anunţ important de la Ministerul Educaţiei

 

 

 

Citiți și despre: