Bobotează 2020 tradiții. În fiecare an, pe 6 ianuarie, creştin-ortodocşii sărbătoresc Boboteaza sau Botezul Domnului. Botezul Domnului reprezintă sărbătoarea care încheie așa-numitele sărbători de iarnă, care durează 12 zile, de pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, și până pe 6 ianuarie.
Boboteaza 2020 tradiții. Ce se spune în Evanghelie despre Botezul Domnului
În Evanghelie se spune că Iisus a venit din Galileea pentru a fi botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul. În momentul în care l-a văzut pe Iisus, Sfântul Ioan Botezătorul a spus următoarele cuvinte: „Iată mielul lui Dumnezeu, cel ce spală păcatul lumii”. După aceea, ieșind din apa Iordanului, Iisus ar fi spus „cerurile s-au deschis și duhul lui Dumnezeu s-a vărsat, coborându-se ca un porumbel și venind peste el. Și glas din ceruri zicând: acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.
Boboteaza 2020 tradiții. Obiceiuri
De Bobotează există o serie de tradiții și obiceiuri pe care este bine ca oamenii să le respecte:
În noaptea de dinainte de Bobotează fetele necăsătorite își pun un fir de busuioc sub pernă. Se spune că în această noapte sfântă ele își vor visa ursitul.
Boboteaza 2020 tradiții. Agheasma Mare
De Bobotează are loc Sfinţirea cea Mare a apei – Agheasma Mare. Se spune că Ageasma Mare trebuie luată de fiecare credincios pe stomacul gol, în fiecare dimineață după Bobotează, timp de 8 zile. După aceea, este bine să luăm Agheasmă în zilele de post.
Se mai spune că fetele care cad pe gheaţă de Bobotează se vor căsători în acel an.
De Bobotează nu se spală rufe. De asemenea, în această zi nu este bine să ne certăm cu nimeni.
Se mai spune că de Bobotează nu este bine să împrumutăm niciun obiect și nici bani.
De Bobotează este bine ca masa să fie bogată și să mâncăm împreună cu familie, exact ca în ziua de Crăciun.
Citește și Ce destinații au ales românii pentru Revelion?