Bucureștiul este în topul orașelor cu cei mai mulți angajați din industria de înaltă tehnologie

12.02.2019

CBRE oferă o gamă extinsă de servicii integrate, inclusiv administrare și coordonare de tranzacții și management de proiecte, managementul proprietății, administrarea investițiilor. De asemenea, compania este implicată și în evaluarea, închirierea de proprietăți, consultanță strategică, vânzări de proprietăți dar și servicii ipotecare și de dezvoltare.

Studiul CBRE în regiunea EMEA

CBRE a realizat un studiu în regiunea EMEA – Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Acest studiu a avut rolul de a determina care sunt orașele cu cel mai mare număr de angajați din industria high-tech. Conform acestui studiu, se pare că Bucureștiul este în topul orașelor cu cei mai mulți și mai tineri angajați. Numărul estimat al acestora ar fi peste 70.000 de profesioniști. Bucureștiul se plasează astfel alături de Londra, Dublin, Madrid sau Budapesta.

Din 2008 și până în prezent, capitala României a înregistrat una dintre cele mai importante creșteri din Europa a numărului de angajați din acest sector: 66%! Bucureștiul are în prezent un coeficient al numărului de profesioniști în domenii de înaltă tehnologie per oraș care se situează peste dublul mediei din Uniunea Europeană.

Studiul CBRE. Domenii de activitate

Studiul a fost realizat în peste 250 de orașe, clasificate în patru categorii. Această împărțire pe categorii s-a făcut în funcție de numărul de angajați, sub-categoriile industriei și ritmul de creștere. La nivelul Bucureștiului, cei mai mulți angajați din industria de înaltă tehnologie lucreză în

  1. software (36%)
  2. hardware (21%)
  3. telecom (20%)
  4. servicii IT (11%)
  5. securitate cibernetică (8%)

Studiul CBRE. Angajatori din București

Printre cei mai importanți angajatori din capitală sunt marile companii de software, telecomunicații și servicii IT, cu jucători majori

  • Oracle,
  • Microsoft,
  • IBM,
  • Luxoft,
  • Endava,
  • Vodafone,
  • Ericsson,
  • Hewlett Packard

Studiul CBRE. Rezultate

Conform studiului, cele mai active poluri ale industriei sunt reprezentate de orașele-capitale sau centre de afaceri. Cele mai importante sunt Londra, Madrid, Dublin, Paris, Budapesta și București. În cadrul acestor orașe lucrează peste 70.000 de astfel de profesioniști.

“Considerăm că acest studiu complex, realizat cu efortul concertat a sute de angajați CBRE din toată zona EMEA, va fi de real ajutor pentru foarte multe companii din domeniul înaltei tehnologii, dar și pentru dezvoltatorii imobiliari. Este extrem de important să știi care sunt cele mai importante piețe din această industrie și să le cunoști specificul economic, social și particularitățile forței de muncă. Pentru România, rezultatele studiului sunt o veste excelentă, care ne reconfirmă statutul privilegiat în ce privește creșterea industriei de înaltă tehnologie și a forței de muncă din sectorul IT și domeniile conexe”, a declarat Răzvan Iorgu, Managing Director al CBRE Romania.

Citește și Rohde & Schwarz aniversează 25 de ani de prezenţă în România

Citiți și despre:

O părere la “Bucureștiul este în topul orașelor cu cei mai mulți angajați din industria de înaltă tehnologie

  1. Pingback: Banca Transilvania sprijină IMM-urile românești | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.