Stiri: Social

Burse elevi 2022

Burse elevi 2022: Ministrul Educaţiei, anunţ important

01.02.2022

Burse elevi 2022. Ministerul Educației a emis ordinul de modificare și completare a regulamentului prin care se aprobă criteriile de acordare a burselor. Printre principalele modificări se numără:

• Extinderea perioadei de depunere a cererilor de bursă cu 2 săptămâni, respectiv până la data de 14 februarie a.c.;

• Toți elevii care au beneficiat de burse sociale în semestrul I vor primi în continuare acest tip de burse, într-un cuantum dublat (de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună). Acestora li se adaugă acei elevi care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) față de valoarea valabilă pentru anul 2021 (1.386 lei);

• A fost simplificată lista documentelor doveditoare și s-a clarificat că în situația în care acestea au fost depuse în primul semestru pentru obținerea bursei sociale, își păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului școlar;

• Beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflați în întreținerea unui singur părinte și elevii abandonați de părinți (asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență). Pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.

• Elevii din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. În același timp, pentru acești elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.

• A fost clarificată/detaliată sintagma „revizuire semestrială a listelor de beneficiari”.

Burse elevi 2022. Obiective

Obiectivul permanent al Ministerului Educației este încurajarea, motivarea elevilor pentru învățare, dar și susținerea materială a elevilor din categoriile vulnerabile.

Începând cu anul 2011, bursele au fost acordate în fiecare an pe baza mediei generale din anul școlar precedent, cu excepția elevilor din clasa a V-a și din clasa a IX-a. Prin ordinul de ministru de reglementare a criteriilor pentru burse a fost instituită, în premieră, posibilitatea de acordare a burselor în primul semestru pentru elevii din clasa a IX-a.

Pentru aplicarea unitară la nivelul tuturor școlilor și liceelor de stat din România și pentru a se asigura plata cuantumului minim garantat prin Hotărârea de Guverm 1.094/2021, Ministerul Educației va propune la următoarea rectificare bugetară să-și asume responsabilitatea de plată a tuturor burselor destinate elevilor, de la bugetul de stat, prin bugetul propriu al ministerului.

Citeşte şi Fundația Noi Orizonturi sprijină elevii din mediul rural