S-a lansat ediţia 2018-2019 a programului Bursele JTI pentru Jurnalişti. Cei care care îşi doresc să-și dezvolte cariera în domeniul jurnalismului dincolo de agenda subiectelor locale au, acum, șansa de a-și consolida experiența la nivel european.
Bursele JTI pentru Jurnaliști sunt organizate cu sprijinul Asociației “Clubul Presei Economice”, al agenției Ad Media Consult și al foștilor bursieri.
Ediţia din acest an a burselor JTI încurajează pregătirea în domeniul politicilor europene.
În plus, bursele JTI au scopul de a contribui la înțelegerea modului în care subiectele de presă sunt abordate de către mass-media internaționale.
Bursele JTI pentru Jurnaliști se desfășoară în trei etape:
– un training specializat, susținut în ţara noastră de experți în problematici economice și europene;
– o călătorie de studii de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia ziariștii se vor întâlni cu oficiali ai Uniunii Europene;
– stagii de pregătire, timp de patru săptămâni, la Bruxelles;
La finalul fiecărei etape vor fi aleşti jurnaliștii care vor continua programul.
Ziariștii din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile economic, politic și social, sunt invitaţi să participe la Bursele JTI pentru Jurnalişti.
Cei care vor să se înscrie în acest programe trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
• Experiența profesională de minimum doi ani
• Vârsta de până în 40 de ani
• Abilități de comunicare în limba engleză.
Dosarul de înscriere pentru Bursele JTI pentru Jurnalişti va cuprinde:
• Curriculum Vitae
• Formular de înscriere, disponibil pe site-ul www.admediaconsult.ro
• Portofoliu: trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate
• Două scrisori de recomandare, de preferință una de la coordonatorul direct sau managerul instituției unde lucrează.
Preselecția se va face pe baza dosarului de înscriere. Selecția se va realiza pe baza unui interviu.
Dosarele se pot depune până pe data de 1 septembrie 2018, cu mențiunea Bursele JTI pentru Jurnaliști.
Bursele JTI pentru Jurnaliști a fost lansate în urmă cu 18 ani. Acestea se pot considera o continuare a programului de stagii inițiat în anii ‘90 de National Forum Foundation/Freedom House, cu sprijinul Guvernului Statelor Unite.
Obiectivul Burselor JTI pentru Jurnalişti est reprezentat de dezvoltarea cunoștințelor și abilităților jurnaliștilor, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, imersiune în medii culturale diverse și practică profesională specializată, mai întâi în SUA iar ulterior la Bruxelles.
Citeşte şi Managementul performanțelor: Cele mai des întâlnite greşeli într-o firmă