Evenimentul Business Challenge

Business Challenge a dezbătut provocările din mediul de afaceri românesc

02.10.2018

Antreprenori, reprezentanți ai IMM-urilor și, cel mai important, oameni mânați de pasiune în domeniile în care lucrează, au luat parte la cea de-a cincea ediție a conferinței Business Challenge. Conferinţa s-a desfășurat pe parcursul a două sesiuni de dezbatere. Invitații au abordat subiecte din contextul actual al mediului de afaceri românesc.

În deschiderea evenimentul, Jean-Luc Scherer, Founder & CEO, Innoopolis și-a îndreptat atenția către integrarea inovației în modelul de business.

„În primul rând, când consider că e nevoie de o schimbare, analizez din exterior, dar și din interior. E important să ai o privire de ansamblu. Mă uit la ce e în piață, ce fac competitorii mei, regândesc strategiile și le aplic într-un mod diferit. Fac asta cu propria-mi companie la fiecare trei luni”, a spus acesta.

Evenimentul Business Challenge: Inovaţie şi tehnologie

După aceea, Liviu Buligan, Director Executiv, SoftOne România, a vorbit despre inovația în tehnologie.

„Ritmul în care tehnologia avansează este extrem de rapid, atât de rapid încât poate deveni amețitor. Uneori pare că nici nu ai terminat de implementat o noutate și deja a apărut o nouă generație: un computer mai performant, un telefon mai smart și așa mai departe. Totuși, ce trebuie să înțelegem este faptul că adoptarea noilor tehnologii și implementarea acestora în business nu ține de a fi în trend si nici nu reprezintă un obiectiv final sau o destinație”, a explicat el.

Conform acestuia, dacă un business vrea să crească, ar trebui să utilizeze tehnologii și sisteme ce crează un mediu care permite o reinventare constantă a operațiunilor.

Evenimentul Business Challenge: Cum poţi conduce o afacere?

Dragoș Hâncu, Fondator și General Manager, Amber Studio, atrage atenția asupra modului în care alegi să îți conduci o afacere.

„Noi proiectăm un anumit tip de viitor, încercăm să imprimăm acest lucru în acțiunile pe care le facem, însă nu este 100% în controlul tău să se întâmple conform planului. Dincolo de inovație, machine learning, fă un pas înapoi, privește-te, înțelege contextul în care te poziționezi și acționează în consecință. Fără frică. Acesta este sfatul meu pentru orice tânăr aspirant sau chiar pentru oamenii care activează deja în domeniu”, a detaliat el.

Evenimentul Business Challenge: Finanţări

Ramona Ivan, Director Direcția Relații Externe și Finanțări Structurale, CEC BANK, s-a adresat celor care au planuri de afaceri şi, prin urmare, nevoie de finanțare.

„Încurajez oamenii să folosească Fondurile Europene Nerambursabile, însă luați în considerare că e nevoie de foarte multă răbdare. În același timp, mare atenție când semnăm creditele, abia atunci încep problemele. Nu trebuie să ne relaxăm, ci să fim atenți la tot ce se întâmplă. Experiența mea de 21 de ani m-a făcut să văd multe companii de foarte bună credință care nu și-au implementat proiectele cu succes, pentru că au scăpat anumite aspecte din vedere”, a spus ea.

Evenimentul Business Challenge: Aspecte legale

Mamas Koutsoyiannis, CEO, Moore Stephens KSC România & Republica Moldova, a prezentat aspecte legate de mediul de afaceri românesc. Acesta este de părere că un business este de fapt o provocare. El se referă aici la provocarea de a se transforma, de a se adapta și de a repeta acest proces.

Evenimentul Business Challenge: Conceptul de co-creare

În cea de-a doua sesiune, Rodica Lupu, Fondator, Ingenius Hub, a adus în discuţie conceptul de co-creare ca metodă de inovare.

„Drive-ul principal cu privire la acest concept este obiectivul de marketing. Există mai multe paradigme de co-creare, în funcție de abordare. Cea închisă vizează start-upuri inovative, care sunt după aceea cumpărate, în timp ce în abordarea deschisă te poți folosi de rezultatele partenerilor tăi într-un proces de inovare, însă este destul de dificil de fructificat acest lucru deoarece e greu de protejat proprietatea intelectuală. Noi, la Ingenius Hub creăm un context al co-creației împreună cu foarte multe instrumente de pregătire, pre-incubare și apoi incubare, realizate într-un mod selectiv”, a spus ea.

Evenimentul Business Challenge: Impactul social

Sorin Kertesz, Fondator și Director Executiv, Biciclop, a dezbătut tematica impactului social în mediul de afaceri. El a prezentat provocările pe care le întâmpini atunci când decizi startul unui business cu impact social.

La finalul evenimentului, Doru Dragomir, Președinte, Camera de Comerț Bilaterală Bulgaria-România, a vorbit despre cum se pot construi business-uri în străinătate.

„În acest demers, cel mai mult se simte frica oamenilor de schimbare. Ce trebuie să iei în considerare atunci când iei decizia de a îți internaționaliza afacerea: cât de confortabil te simți în țara în care vrei să migrezi cu business-ul, care sunt nevoile și obiectivele pe care compania le are, astfel încât să îți poți construi un business plan cât mai aproape de realitate. Odată ce aveți aceste două răspunsuri, mergeți mai departe și vedeți care e situația în piață – studiu de piață, strategia de a intra pe piață, care sunt diferențele culturale, stabilirea clară a perioadei de finanțare”, a spus el.

Citeşte şi Veste bună pentru utilizatorii Taxify! Compania a lansat parteneriatul cu Google Maps

 

 

 

Citiți și despre: