Calendar scolar 2019-2020

Calendar școlar 2019-2020. Este oficial! Elevii se întorc la școală pe 9 septembrie!

09.08.2019

Calendar școlar 2019-2020. Este oficial! Școala începe pe 9 septembrie 2019. Astfel, în urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educației Naționale, de a stabili data începerii noului an școlar prin consultarea tuturor părților implicate, ministrul interimar al Educației, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul școlar 2019-2020 să fie luni, 9 septembrie.

Decizia a fost luată ca urmare a discuțiilor purtate între reprezentanții Ministerului Educației Naționale și partenerii săi de dialog social.

Calendar școlar 2019-2020. Vacanțele elevilor

Structura anului școlar cuprinde semestrul I (9 septembrie – 20 decembrie 2019) şi semestrul al II-lea (13 ianuarie – 12 iunie 2020), cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învățământ sunt programate astfel:

➢ vacanţa de iarnă (21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020);

➢ vacanţa de primăvară (4 aprilie – 21 aprilie 2020);

➢ vacanţa de vară (13 iunie – data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021).

Calendar școlar 2019-2020. Vacanțe pentru clasele 0-4 și grădiniță

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020. Pentru clasa a VIII-a, școala se termină în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a calificării profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei.

Citește și Modernizarea Delfinariului din Constanța. Investiție de 5,5 milioane de euro

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Calendar școlar 2019-2020. Este oficial! Elevii se întorc la școală pe 9 septembrie!

  1. Pingback: Prima zi de scoala 2019: Sfaturile unui psiholog | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.