Campania Pășește cu încredere în școală. Pentru a susține instituţiile cu resurse limitate și pentru a celebra primii 30 ani de existenţă, începând din acest an Elis Pavaje a decis să redirecționeze 1% din valoarea produselor rezidențiale, achiziționate de clienți, catre un nou proiect CSR. Acest proiect vizează creșterea calității condițiilor de învățământ.
„Nu este o coincidență faptul că oamenii și comunitatea reprezintă două valori esențiale ale companiei Elis Pavaje, de aceea cultura organizației s-a construit în jurul respectului și conștientizării nevoilor comunităților locale. Ca instituție din domeniul amenajărilor exterioare, Elis Pavaje a rămas consecventă obiectivului de a susține dezvoltarea infrastructurii de acces, publice sau private”, au anunţat reprezentanţii companiei.
Programul vizează reamenajarea unui număr anual de minim cinci curți de școli din mediul rural.
Campania Pășește cu încredere în școală. Parteneriatul cu Asociația BookLand
Dn 2021, Elis Pavaje a devenit Partenerul oficial al Asociaţiei BookLand. Împreună susțin egalitatea în drepturi pentru copii contribuind la renovarea școlilor din mediul rural şi asigurându-le astfel șansa la o educație de calitate, în condiții civilizate.
Împreună cu Asociația BookLand, Elis Pavaje vizează asigurarea condițiilor decente de dezvoltare prin educație. Obiectivul comun este de a aduce elevilor bucuria de a învăța într-un mediu prietenos și să construiască un viitor stabil.
Campania Pășește cu încredere în școală. Proiecte finalizate
Pentru anul acesta, compania s-a angajat la renovarea a cinci curți de scoli, două dintre ele fiind finalizate.
“În ceea ce privește zona exterioară a școlilor, respectiv curtea și aleile de acces, în vizita făcută în urmă cu câteva săptămâni am remarcat că au o vechime considerabilă, iar suprafețele exterioare sunt fie neamenajate, fie deteriorate în urma exploatării îndelungate. Mărturisesc că, în timp ce eram acolo, mă gândeam la postura mea de părinte și la cât de firesc îmi pare pentru copilul meu să învețe beneficiind de căldură, stând într-o băncuță confortabilă și întorcându-se acasă cu încălțămintea la fel de curată precum a plecat. Din păcate, la școlile din Moșoaia și Domnești (Argeş), acest lucru nu era posibil… până acum!
Lucrările de amenajare sunt gata! Rolul nostru asumat este să transformăm zonele de lângă clădiri în spaţii decente de acces sau de petrecere a timpului în pauzele dintre ore. Ne bucură faptul că putem fi de folos, donând materialele necesare pavării curților școlilor și asigurând montajul acestora, pentru ca, în final, copiii să nu mai înoate în noroi și să se bucure de ieșitul în aer liber în pauze. Valoarea estimată a celor două amenajări se ridică la aproximativ 50.000 lei. De instalarea pavelelor și dalelor s-a ocupat Vimia, colaboratorul nostru pe serviciile de montaj“, a declarat Bianka Dobre, director de marketing Elis Pavaje.
Şcoala Gimnazială din Moșoaia, județul Argeș
La Şcoala Gimnazială din Moșoaia, județul Argeș, școala cu clasele I-VIII, în care învață 120 copii, s-a încheiat amenajarea aleilor de acces din fața și din spatele școlii, în total 60 mp., precum și acoperirea cu rigole a canalului de scurgere din fața școlii și accesul spre curte cu elemente de treaptă. În plus, s-au instalat în fața școlii două bănci cu jardiniere. S-a amenajat astfel pentru elevi un loc unde să poată să își mănânce sau să își aștepte părinții.
Campania Pășește cu încredere în școală. Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” din Domneşti
Tot în Argeș, la Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” din Domneşti, s-a finalizat amenajarea curţii de 330 mp. Aceasta deserveşte 830 de elevi. Acolo s-a dotat corespunzător careul și curtea scolii și s-au construit aleile de legătură între cele două corpuri de clădire.
Citeşte şi Şcoala Tehnică Holcim. Când încep înscrierile?