Cand se reia circulatia tramvaiului 41?

Când se reia circulația tramvaiului 41? Anunțul făcut de STB

Când se reia circulația tramvaiului 41? Primăria Capitalei a anunțat că STB SA reia circulația pe linia de tramvai 41, începând de sâmbătă, 31 august 2019. Linia de tramvai 41 asigură transportul călătorilor între cartierul Ghencea și nordul Bucureștiului.

”Linia de tramvai 41, care asigură transportul călătorilor între cartierul Ghencea și nordul Capitalei, îşi reia activitatea începând cu data de 31.08.2019, după o suspendare de aproximativ două luni, necesară pentru realizarea unor lucrări la pasajele Ciurel și Grant”, anunță Societatea de Transport București.

Când se reia circulația tramvaiului 41? Circulație alternativă pe Podul Grant

Tramvaiele liniei 41 își vor relua circulația între terminalele „Piața Presei Libere” și „Ghencea” pe Bd. Expoziţiei, Bd. Mărăşti, Bd. Alexandru Averescu, Str. Turda, pasajul Grant, Şos. Crângaşi, Str. Virtuţii, Str. Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea. Pe pasajul Grant, tramvaiele vor circula alternativ în ambele sensuri pe firul de circulaţie dinspre Şos. Virtuţii spre Str.Turda.

Când se reia circulația tramvaiului 41? Liniile de autobuz 641 și 642

În plus, STB SA va menține în continuare liniile navetă de autobuz 641 și 642 pentru preluarea călătorilor.

Autobuzul 643

Societatea va înfiinţa, totodată, o nouă linie navetă de autobuze, 643. Aceasta va funcționa între terminalele „Ghencea” și „Lujerului”, pe Bd. Ghencea, Str. Braşov, Str. Lujerului, cu întoarcere în rondul situat înainte de intersecţia cu Bd. Iuliu Maniu. Pe acest traseu autobuzele vor opri comun cu cele ale liniei 641, precum şi în staţiile terminale „Lujerului” amplasate pe Str. Lujerului înainte şi după rond.

„Din simulările efectuate pe computer de STB SA, în condițiile de mai sus, intervalul de succedare între două tramvaie consecutive va fi de 3-4 minute la orele de vârf, față de 2-3 minute cât era intervalul înainte de suspendarea liniei”, spune directorul general al STB SA, Andrei Creci.

Acesta menționează că STB SA va monitoriza permanent fluxurile de călători în zona deservită de această linie importantă și va propune forurilor decizionale, în mod operativ, modificări ale capacității de transport, în funcție de cerere.

Citește și Noaptea cercetătorilor 2019: Universitatea de Vest propune un experiment științific inedit