Stiri: Agricultura

Cantitatea de lapte de vacă colectată, în scădere

10.06.2015

În luna aprilie, cantitatea de lapte de vacă colectată de la exploataţiile agricole şi centrele de colectare de către unităţile procesatoare a fost aproximativ egală cu cea din luna martie şi a scăzut cu 8,9% faţă de luna aprilie 2014, conform datelor INS.

Dintre principalele produse lactate creşterea producţiei în luna aprilie 2015, comparativ cu luna martie, a avut loc la brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă (85,5% din producţia totală de brânzeturi) cu 781 tone (+12,5%).

Scăderea producţiei, în luna aprilie comparativ cu luna precedentă poate fi menţionată la: unt cu 102 tone (-10,8%), lapte de consum cu 1767 tone (-7,7%), smântână de consum cu 215 tone (-4,0%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 545 tone (-3,7%).

Cantitatea de lapte brut importat a scăzut, în luna aprilie 2015 faţă de luna martie 2015, cu 1646 tone (-20,9%).

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, în luna aprilie 2015 cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 7573 tone (-8,9%).

Producţia principalelor produse lactate a scăzut în luna aprilie 2015 comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2014 astfel: unt cu 169 tone (-16,7%), brânzeturi inclusiv brânza obţinută exclusiv din lapte de vacă cu 247 tone (-3,4%), lapte de consum cu 135 tone (-0,6%).

Produsele lactate a căror producţie a crescut in luna aprilie 2015 comparativ cu luna aprilie 2014 sunt lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi altele) cu 857 tone (+6,3%) şi smântână de consum cu 158 tone (+3,2%).

Cantitatea de lapte brut importat a crescut, în luna aprilie 2015 faţă de luna aprilie 2014, cu 698 tone (+12,7%).