Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat în ianuarie 2018 o creștere de aproape 8%, după ce indicele BET, principalul indice al pieței de capital locale, a închis luna la un nivel de 8.370 de puncte. Este cea mai bună lună ianuarie din ultimii șase ani pentru indicele BET. Avansul consemnat de bursa de la București este al doilea cel mai mare din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, un ritm mai mare de creștere fiind înregistrat în ianuarie 2018 doar bursa de la Atena, potrivit datelor Reuters.
„Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a depășit nivelul de 200 milioane de euro în ianuarie, pe fondul intensificării activității investitorilor. Valoarea medie zilnică de tranzacționare pe segmentul de acțiuni a fost de 10,4 milioane euro în ianuarie, cu aproape un milion de euro peste media anului anterior,” a declarat Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB.
Indicele BET-TR, care include și dividendele acordate de companiile din BET, a avansat luna trecută tot cu 8% și a ajuns la un nivel de 11.256 de puncte.
„Este un început puternic, însă nu suficient, pentru a duce piața locală spre potențialul maxim de lichiditate, care poate fi atins pe măsură ce vom implementa noi măsuri care să susțină dezvoltarea acesteia. Suntem optimiști pentru că, pe plan intern, tot mai multe companii sunt interesate să se listeze la BVB,” a susținut Adrian Tănase, CEO al BVB.
Capitalizarea bursieră a companiilor românești a depășit 21 de miliarde de euro la finalul lunii trecute, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piața reglementată a BVB a ajuns la aproape 38,5 miliarde de euro.
Citiți și despre:
Acționarii BVB și-au dublat investiția în doar patru ani Investitorii care au cumpărat în urmă cu patru ani acțiuni ale emitentului Bursa de Valori București (BVB), companie listată pe propria piață, au putut câștiga 78,7%, nivel provenit doar din creșterea de preț […]
Evenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrie Marţi 7 noiembrie, începând cu ora 8.30, are loc evenimentul România Durabilă - AgriBusiness "Contribuţia agriculturii la viitorul model economic românesc", în cadrul Academiei de Studii Economice - Aula […]
Rata absorbției fondurilor europene a ajuns la aproape 1% Rata absorbției fondurilor europene a ajuns la aproape 1% pe noul cadru financiar 2014-2020, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Fondurilor Europene (MFE), care prezintă raportul de activitate […]
Aplicările pe eJobs înregistrate în luna iunie au fost de peste 1,2 milioane Peste 1,2 milioane de aplicări pe eJobs înregistrate în luna iunie. În luna iunie, piața muncii a înregistrat un nou record în ceea ce privește numărul persoanelor care au căutat un nou loc de muncă. Astfel, […]
BVB conduce topul creșterii burselor europene Bursa de Valori București (BVB) a continuat să aibă o evoluție pozitivă pentru a cincea lună consecutivă, conducând astfel topul creșterilor din Europa, cu un avans de 23,77% al indicelui principal. Pe locul […]