Slide

Stiri: Sanatate

Cardul național de sănătate 2023.

Reîncepe tipărirea cardului național de sănătate

20.10.2023

Cardul național de sănătate 2023. Ministerul Sănătății a încheiat un nou Acord-cadru cu Compania Națională „Imprimeria Națională” – S.A., pentru reluarea procesului de tipărire a cardului național de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi/sau au dobândit calitatea de asigurat ulterior momentului distribuirii inițiale.

1,2 milioane de carduri de sănătate

Acordul-cadru a fost încheiat pe o perioadă de 3 ani și are ca obiectiv realizarea unei cantități de 1,2 milioane de carduri de sănătate.

Procesul de retipărire a cardurilor de sănătate a început, urmând ca un număr de 400.000 de carduri de sănătate să fie livrate către Casele Județene de Asigurări de Sănătate în două loturi. Primul lot, de 200.000 de carduri de sănătate, se va livra până la data de 31 noiembrie 2023, iar al doilea lot are ca termen de livrare data de 15 decembrie 2023. Bugetul alocat pentru tipărirea celor 400.000 de carduri este de aproximativ 5,5 milioane lei. Distribuirea cardului de sănătate va fi realizată de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Cardul național de sănătate 2023. Dovada calității de asigurat

Cardul de sănătate este instrumentul prin care se face dovada calității de asigurat la accesarea serviciilor medicale și care confirmă prezența asiguratului la unul din furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Citește și 6 miliarde de euro de la Comisia Europeană pentru sistemul medical din România