Casa Artelor din Sibiu

Casa Artelor din Sibiu: Investiţie de 2,5 milioane de euro

30.01.2021

Casa Artelor din Sibiu: 2,5 milioane euro din fonduri norvegiene pentru un spațiu pentru învățarea și promovarea meșteșugurilor românești. Muzeul ASTRA din Sibiu a anunțat începerea lucrărilor pentru renovarea Casei Artelor. Acesta este primul centru din Sibiu care va reuni învățarea, promovarea și comercializarea obiectelor meșteșugărești de artă românească.

Casa Artelor din Sibiu. Investiţie

Investiția se ridică la 2,5 milioane euro. Aceasta va include:

  • renovarea completă a unei case de patrimoniu din Piața Mică a Sibiului
  • transformarea ei în spațiu pentru organizarea de ateliere de meșteșugărit
  • o Galerie de Artă Populară de unde doritorii vor putea achiziționa obiecte de artizanat
  • o cafenea culturală amenajată la parterul casei

Casa Artelor din Sibiu. Granturile SEE 2014 – 2021

Inițiativa face parte din Proiectul Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.), finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

,,Ne aflăm într-un moment în care suntem nevoiți să insistăm pe fapte concrete și să ducem mai departe puterea exemplului. Proiectul de restaurare a Casei Artelor va genera un liant între meșteșugari și inima unui oraș istoric, cum este Sibiul, o urbe de nivel european. Va genera conexiuni puternice bazate pe tradițiile multiculturale. Casa Artelor va deveni un hub pentru ateliere interactive, animate de prezența meșterilor.

Totodată trebuie menționată aici și importanța economică pe care o va avea un astfel de spațiu. Perioada grea a pandemiei ne-a afectat pe toți, implicit și pe meșterii tradiționali. Așadar, Casa Artelor va fi cu siguranță un real generator de venituri sustenabile pentru cei care duc tradițiile mai departe, dar și o sursă de obiecte utile și de calitate pentru localnici și turiști deopotrivă. Implementarea unui astfel de proiect major, cu sprijinul UMP, este un real exemplu de bune practici în managementul cultural. În același timp, proiectul va genera o serie de resurse pentru județul Sibiu, acoperind cu succes nevoile identificate în dezvoltarea unui turism cultural de calitate, plasarea pe piața muncii a resursei umane cu competențe certificate pentru intervențiile specifice in arhitextura vernaculară și urbană, istorică, și probabil o șansă a ruralității.

Colaborarea cu partenerul din Norvegia va genera, sperăm noi, o strategie asumată la nivelul autorității, iar la nivel național, un exemplu de bună practică. Îmi asum astfel o nouă etapă în misiunea pe termen lung a Muzeului ASTRA.”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.

Casa Artelor din Sibiu. Galerii de Artă

Casa Artelor va ajuta la perpetuarea artizanatului românesc, atât prin atelierele organizate, cât si prin Galeria de Artă Populară unde meșteșugarii din România își vor putea comercializa obiectele. Potrivit proiectului de restaurare, la parterul Casei Artelor vor fi reamenajate Galeriile de Artă Populară, unde sunt comercializate obiecte de artizanat, lucrate de meșteri tradiționali din toată țara.

Tot acolo, sunt incluse în proiect spații pentru ateliere meșteșugărești, în care se vor putea implica localnicii. De asemena, la parterul Casei Artelor va fi amenajată o cafenea culturală. La etajul 1 al clădirii vor fi 3 spații pentru cursuri de formare profesională în îndeletniciri arhaice, expoziții temporare și evenimente culturale. La mansarda Casei Artelor, proiectul include o expoziție inovativă despre meșteșugurile care au conturat peisajul cultural transilvănean.

Casa Artelor din Sibiu. Finanţare nerambursabilă

Proiectul Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.), finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, este implementat de către Muzeul ASTRA în parteneriat cu SC Future Capital SRL (România) și Mussene I Sor Trondelag din Trondheim (Norvegia), în perioada 1 octombrie 2020 – 31 martie 2024. Acesta are o valoare totală de 2.476.991,74 euro, valoare finanțării nerambursabile fiind de 1.939.335,35 euro.

,,Pentru noi această cooperare este fundamentală în ceea ce priveşte dezvoltarea noastră viitoare. Ca muzee, jucăm un rol important în societate şi transmitem generațiilor viitoare cunoştințele noastre, istoria noastră. Depinde de noi felul în care le prezentăm şi le transmitem generațiilor viitoare.”, a declarat Karen Espelund, directorul executiv al MiST

Citeşte şi Titluri de Stat Tezaur 2021: Câţi bani au investit românii?

 

 

 

 

Citiți și despre:

  • Evenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrieEvenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrie Marţi 7 noiembrie, începând cu ora 8.30, are loc evenimentul România Durabilă - AgriBusiness "Contribuţia agriculturii la viitorul model economic românesc", în cadrul Academiei de Studii Economice - Aula […]
  • Idei de mesaje de Sărbători pentru mediul de afaceriIdei de mesaje de Sărbători pentru mediul de afaceri Idei de mesaje de Sărbători pentru mediul de afaceri. În perioada Sărbătorilor de Iarnă nu trebuie să vă neglijaţi nici partenerii de business şi nici angajaţii. Trebuie să le transmiteţi şi acestora, aşa cum […]
  • Casa Lidl Sibiu se deschide pe 15 iunieCasa Lidl Sibiu se deschide pe 15 iunie Casa Lidl Sibiu. Retailerul celebrează tradițiile românești în cel mai nou spațiu cultural și gastronomic din Sibiu: Casa Lidl. Compania a anunțat că pe 15 iunie deschide porțile Casei Lidl. Este vorba de un […]
  • Peste 120 de licitații pentru Casa de Licitații GoldartPeste 120 de licitații pentru Casa de Licitații Goldart Piața de artă din țara noastră ajunge la 12 milioane de euro anual. Într-o perioadă în care multe dintre valori se schimbă constant, iar piețele cunosc scăderi și creșteri de multe ori fără explicații, puține […]
  • Salariaţii Dacia proteastează mâine la MioveniSalariaţii Dacia proteastează mâine la Mioveni Salariaţii de la uzina Dacia Renault, membri ai Sindicatului Autoturisme Dacia, încep mâine seria protestelor hotărâte de Consiliul Naţional al BNS cu un miting care va avea loc pe platoul Casei de Cultură […]