Slide

Stiri: Energie

Programul Casa Verde Fotovoltaice AFM

Case eficiente energetic: Sfaturi pentru proprietarii de locuinţe

29.08.2018

Eficienţa energetică a locuinţei a devenit un subiect de interes în condiţiile în care costurile utilităţilor sunt într-o continuă creştere. Pe lista preocupărilor proprietarilor se află, aşadar, şi necesitatea unei case eficiente energetic.

Lucian Anghel, Fondator și CEO, Timepal România și Facilities Management Services, consideră că eficienţa energetică a locuinţei poate fi realizată prin instalarea în casă a unor echipamente și dispozitive de economisire a energiei. De asemenea, este nevoie şi controlarea acestora pentru a utiliza doar energia necesară.

Aşadar, până la iarnă mai avem timp pentru a lua o serie de măsuri care să ne transforme locuinţa într-una eficientă energetic.

„Suntem o națiune de ”proprietari de locuințe” și ne dorim confortul pe care ni-l oferă sistemele actuale de construcție și finisare a construcțiilor rezidențiale. În același timp suntem preocupați de creșterea continuă a tarifelor la utilități. Aceste două aspecte nu sunt doar pe agenda proprietarilor de clădiri industriale, comerciale, de birouri ci, cu atât mai mult, pe lista preocupărilor personale”, spune Lucian Anghel, Fondator și CEO, Timepal România și Facilities Management Services.

Case eficiente energetic: Lucian Anghel prezintă 15 acțiuni pentru eficientizarea energetică a casei tale:

1. Becurile tradiţionale pe care le folosim mai mult de şase ore pe zi trebuie schimbate cu becurile economice de tip CFL (Compact Fluorescent Lamp). Acestea consumă cu până la 75% mai puțină energie electrică și au o durată de viață mai mare.

2. Utilizaţi corpuri de iluminat cu un temporizator pentru iluminarea spațiilor deschise.

3. Opriți luminile din spațiile neutilizate. Lumina reprezintă în jur de 12% din factura obișnuită a utilităților rezidențiale.

4. Computerul nu trebuie lăsat deschis toată ziua. Astfel de echipamente trebuie pornite doar atunci când aveți nevoie de ele.

5. Telefonul mobil sau alte dispozitive nu trebuie lăsate la încărcat peste noapte. Pentru a se încărca, ele au nevoie de mult mai puţin timp.

6. Dacă aveţi un cuptor electric, opriţi-l cu câteva minute înainte de expirarea timpului de gătire. Alimentele vor continua să fie gătite fără a folosi electricitatea.

7. Nu puneţi aparatele electrice care emit căldură, cum ar fi lămpile sau televizoarele, în apropierea unui termostat.

8. În perioada verii, folosiți jaluzelele, umbrelele și draperiile în partea însorită a casei. Astfel puteţi avea o temperatură mai scăzută a locuinței, iar aerul condiționat nu mai necesită o folosire îndelungată.

9. Montați folie de protecție solară pe geamuri.

10. Temperatura frigiderului trebuie setată în funcţie de recomandările producătorului. Aşa puteţi evita răcirea excesivă și pierderea de energie.

11. Nu lăsați ventilatoarele din baie sau bucătărie să funcționeze mai mult decât este nevoie.

Case eficiente energetic: încălzirea şi răcirea locuinţei

12. Încălzirea și răcirea unei locuinţe reprezintă 43% din toată energia consumată. Din acest motiv, o casă bine izolată este o locuinţă cu pierderi minime de energie. Prin izolarea termică puteți economisi până la 10% din costurile de încălzire.

13. Un sistem de încălzire și răcire eficient, cum sunt pompele de căldură, vă poate transforma locuinţa în una eficientă energetic.

14. Curățați filtrele aparatelor electrocasnice și de climatizare.

15. Asigurați-vă că geamurile se închid etanș.

„Pe lângă toate beneficiile aduse de un consum redus de energie, un alt aspect important este responsabilitatea pe care o avem față de mediu”, mai afirmă sursa citată.

Casele eficiente energetic contribuie la scăderea costurilor de întreținere, dar au și un impact mai mic asupra mediului.

Citeşte şi Daikin lansează o nouă centrală termică