Aproximativ 67% dintre români cumpără medicamente eliberate pe bază de rețetă cel puțin o dată la trei luni, potrivit studiului CONFIDO, desfășurat de Exact Cercetare și Consultanță, în colaborare cu Link Resource, la inițiativa Institutul Aspen România.
Cercetarea arătă că femeile sunt cele care cumpără lunar mai multe medicamente decât bărbații, în timp ce majoritatea bucureștenilor (30%), a moldovenilor(24%) și a transilvănenilor (28%) cumpără medicamente pe bază de rețetă mai rar de o dată la trei luni luni
Doar locuitorii Munteniei sunt cei care achiziționează majoritar astfel de medicamente o dată pe lună, procetul lor fiind de 30%.
“Când vine însă vorba de medicamentele pentru a căror achiziție nu este necesară prescripția medicului, comportamentul de cumpărare se modifică, jumătate dintre români făcând des astfel de cumpărături: 26% lunar și 25% bilunar”, potrivit realizatorilor studiului.
Diferențe la nivel de regiuni
De asemenea, sunt remarcate diferențe la nivel de regiuni privind frecvența cu care sunt achiziționate medicamentele fără rețetă, comparativ cu cele ce pot fi cumpărate doar în baza unei prescripții medicale.
Astfel, locuitorii Moldovei și ai Munteniei cumpără medicamente fără rețetă de două ori pe lună: 28% și, respectiv, 27%. În acelaşi timp, ransilvănenii cumpără produse farmaceutice o dată pe lună, iar bucureștenii optează tot pentru cumpărături lunare, procentul acestora fiind cel mai ridicat la nivel național, de 29%.
Câţi bani plătesc românii pe medicamente
În ceea ce priveşte sumele medii plătite, 29% dintre cei care au achiziționat în ultimele 3 luni medicamente care se eliberează cu rețetă au achitat sume medii lunare cuprinse între 50-99 lei. Numărul celor care au plătit în medie 100-149 lei pe lună pentru medicamente eliberate cu rețetă este însă mai mic: 17%.
La nivel regional, moldovenii sunt cei care alocă cele mai mici sume pentru medicamentele eliberate cu rețetă: 25-49 lei (26%) și 0-24 lei (18%).
Pentru medicamentele ce se eliberează fără rețetă, cei mai multi dintre români (32%) au plătit în medie pe lună sume cuprinse între 50-99 lei.
“Dacă ne referim la medicamentele care se eliberează cu rețetă, cei mai multi români (22%) estimează că vor cheltui între 50-99 lei. Privind de această dată spre medicamentele eliberate fără prescripție medicală, mai mult de un sfert dintre români (26%) estimează că vor cheltui între 50-99 lei în următoarele 3 luni”, se mai arată în studiul citat.
În ceea ce priveşte suplimentele nutritive, românii nu estimează că vor aloca sume la fel de generoase. Astfel, aproximativ o treime dintre aceștia (30%) vor aloca un buget mediu de 1-24 lei în următoarele 3 luni.