Nu mai puţin de 69% dintre companii spun clar că nu au implementat un sistem de contorizare inteligentă a echipamentelor principale, 17% nu știu, și numai 14% au făcut pasul acesta spre eficiența energetică, conform studiului „Eficiența energetică în companiile din România”, realizat de EnergyPal cu suportul Valoria, în România.
Această situație se regăşeste în 46% dintre companiile respondente din construcții și imobiliare, 77% din alimentație și agricultură, 64% din producție industrială, 70% din utilități și energie și 66% din transporturi.
„Studiul Eficiența energetică în companiile din România 2018 are la bază intenția noastră de a dezvălui imaginea la zi cu privire la modul în care sunt reflectate atât cadrul legislativ, cât și obiectivele de performanță ale firmelor în acest demers. Dincolo de datele și graficele pe care le conține, studiul indică un nivel relativ scăzut și de conștientizare a rolului pe care măsurile de eficiență energetică le are în funcționarea sustenabilă a companiei. Vom continua să facem acest studiu, de la actuala variantă de proiect pilot, la o variantă mai elaborată, pentru a da și mai multă plus-valoare prin conținutul acestuia”, spune Lucian Anghel, Fondator și CEO, EnergyPal România.
Cele mai multe companii (62%) susţin că eficiența energetică înseamnă raportul dintre rezultatul constând în performanță, servicii, bunuri sau energie și energia folosită în acest scop. Pe de altă parte, doar 14% identifică acest concept cu capactatea de a efectua o acțiune cu un consum minim de energie.
În 55% dintre firme nivelul actual de monitorizare a consumurilor în companie este realizat doar printr-un contor general pe utilități, 34% au contorizări interne detaliate cu citire manuală. Numai 17% au și contorizări interne detaliate cu citire automată, iar 7% au date de consum exportabile în Excel. Numai în 7% dintre companii găsim un consum de energie integrat cu monitorizarea producției.
În plus, dacă 38% dintre companiile respondente spun că au o persoană responsabilă din cadrul companiei care se ocupă de planul de eficientizare energetică (manager energetic), cele mai puține companii cu un astfel de rol sunt din transporturi (17%), urmate de cele din producție industrială (22%) și alimentație/agricultură (26%).
Doar 3 din 10 companii spun că au investit într-un program de eficientizare energetică. Totodată, 31% dintre companiile din producție industrială nu cunosc obligațiile care revin agenților economici conform Legii 121/2014 privind eficiența energetică, iar procentul urcă la 50% în cazul celor din construcții/imobiliare.
„De cele mai multe ori acțiunile de facility management se intersectează cu cele de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor. Clădirile au nevoie de ambele seturi de servicii, integrate într-un program coerent de operare. Astfel se pot obține beneficii suplimentare legate de fiabilitate și sustenabilitate, dar și o experiență se utilizare superioară pentru beneficiarii finali. La edițiile viitoare ale studiului ne vom concentra și pe sinergia pe care o produce integrarea celor două tipuri de servicii și modalitățile specifice prin care companiile care au această strategie au beneficii suplimentare”, spune Alexandru Theodor Miculaș, Head of Facility Management Services, FMS România, co-autor al studiului.