Cazuri coronavirus România 23 martie 2020. Până astăzi, 23 martie, pe teritoriul țării noastre, au fost confirmate 576 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre cele 576 de cazuri de pacienți confirmați pozitiv, 73 au fost declarați vindecați și externați:
- 51 la Timișoara
- 17 la București
- trei la Craiova
- unu la Constanța
- unu la Iași
Cazuri coronavirus România 23 martie 2020. Patru decese
Patru persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Craiova Iași și Suceava, au decedat.
De la ultima informare transmisă au fost înregistrate alte 143 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Unul dintre cazuri este cel al unui deținut care în data de 11 martie a.c., a fost transportat de la Poliția Capitalei la Penitenciarul-Spital București-Jilava pentru probleme medicale.
În urma testării realizate astăzi, acesta a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus (COVID-19). Deținutul a fost izolat încă de la momentul încarcerării, iar la testarea realizată în data de 11 martie, pentru depistarea unei posibile infecții cu COVID-19, rezultatul a fost negativ.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 5 ani și 76 de ani.
Cazuri coronavirus România 23 martie 2020. Șapte pacienți, în stare gravă
La ATI, în acest moment, sunt internați 15 pacienți, din care 7 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Carantină instituționalizată
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.066 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus).
Alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Cazuri coronavirus România 23 martie 2020. 11.223 teste efectuate în țara noastră
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.223 de teste, din care 277 în unități medicale private.
Citește și Cora România: Luăm măsuri pentru a asigura accesul tuturor la cele mai căutate produse