Slide

Stiri: Companii

Ce destinaţii preferă românii pentru mini-vacanţa de 1 decembrie?

15.11.2017

Warning: DOMDocument::loadHTML(): htmlParseEntityRef: no name in Entity, line: 15 in /home/jurnalul/public_html/www/wp-content/themes/jurnalul/functions.php on line 2878

Nu mai puţin de 30% dintre rezervările pentru mini-vacanța de 1 Decembrie se fac last-minute, se arată într-un studiu realizat de Vola.ro. Astfel, apetența românilor pentru mini-vacanța de 1 Decembrie se menține și în acest an, cele mai căutate destinații fiind orașele europene în care se organizează piețe de Craciun precum Praga, Nuremberg, Viena și orașele cu o climă mai blândă. Prețurile încep de la 209 euro / persoană cu biletul de avion și cazarea incluse.

Cu toate că prima rezervare pentru minivacanța de 1 Decembrie a fost înregistrată încă din februarie a acestui an și avea ca destinație Milano, estimările Vola.ro arată că peste 30% dintre rezervările pentru această mini-vacanță se fac în regim last minute, cu aproximativ cinci zile înainte de plecare.

“Sunt puțini turiști care își planifică din timp vacanța de 1 Decembrie, nefiind un sezon clasic de călătorii. Cei mai mulți constată cu 1-2 săptămâni înainte că au la dispoziție o minivacanță în toată regula și caută cele mai bune prețuri pe destinații nu foarte îndepărtate. Bugetul mediu pentru aceste călătorii este undeva la 300 euro / persoană pentru biletul de avion și cazarea 3 nopți” a declarat Matei Psatta, Marketing Manager Vola.ro

Cele mai căutate destinaţii

Cele mai populare destinații sunt cele care găzduiesc marile târguri de Crăciun, cu atât mai mult cu cât acestea își deschid porțile începând cu luna noiembrie. Printre preferințele românilor se mențin Bruxelles, Viena sau Praga. De asemenea, un interes considerabil din partea acestora se îndreaptă și către destinațiile cu temperaturi mai călduroase, precum Madrid, Barcelona și Atena. Se mai află în top și destinațiile clasice de city break: Roma, Londra, Berlin, Lisabona sau Madrid.

Câţi bani sunt românii să aloce?

Conform datelor Vola.ro, cel mai important criteriu în alegerea vacanțelor de 1 Decembrie rămâne prețul.

“Suntem la 2 săptămâni după reducerile de Black Friday și cu 3 săptămâni înainte de sărbătorile de iarnă. Românii vor să valorifice perioada liberă dar fără investiții majore care să le dea bugetul peste cap” a completat Matei Psatta, Vola.ro

Cu trei săptămâni înainte de mini-vacanţă, românii pot beneficia de prețuri începând de la 209 EUR pentru pachete care includ biletul de avion și cel puțin două nopți de cazare.

Ccel mai ieftin bilet de avion cumpărat pentru această perioadă a costat doar 5 euro, pe segmentul Cluj-Londra. În schimb, cel mai scump bilet de avion, pentru aceeași perioadă, a costat 750 EUR, pe segmentul București – Phnom Penh (Cambodgia) plus retur.

60% din totalul city break-urilor achiziționate de pe Vola. ro au data de check-în pe 30 noiembrie și o durată medie de 4 zile (3 nopți).