Slide

Stiri: Companii

Ce târguri organizează Romexpo în perioada 7-10 aprilie?

03.04.2016

În perioada 7-10 aprilie, Romexpo organizează cele mai importante târguri din domeniul construcţiilor, instalaţiilor, mobilei, ambientării, designului interior sau exterior şi protecţiei mediului. Târgurile sunt dedicate tuturor celor care doresc să îşi construiască o casă sau să îşi amenajeze căminul şi grădina conform ultimelor tendinţe în domeniu, preferinţelor pentru un anume tip de mobilă sau bugetului disponibil, dar şi celor care doresc să găsească soluţii pentru confortul termic sau să achiziţioneze tehnologii si echipamente de protecţia mediului.

Companiile îşi vor prezenta produsele şi serviciile pe parcursul a patru zile de maraton expoziţional la:

– Construct Expo;
– Ambient Expo;
– Mobila Expo;
– Romtherm;
– Romenvirotec;
– Expo Flowers & Garden;
– Antique Market.

Construct Expo este cel mai mare târg de tehnologii, echipamente, utilaje şi materiale pentru construcţii din ţara noastră şi reprezintă un punct de atracţie pentru antreprenorii şi experţii în construcţii, dar şi pentru publicul larg interesat de echipamente şi utilaje pentru uz propriu.

Ambient Expo este locul unde peste 70 de companii din sectorul home&deco sunt aşteptate să prezinte şi să comercializeze game noi de produse ale unor branduri cunoscute la nivel mondial, în privinţa: decoraţiunilor textile, tapetului, corpurilor de iluminat, sistemelor pentru finisaje, mobilierului de interior şi exterior, obiectelor sanitare, saunelor şi piscinelor.

Târgul de mobilă cu vânzare Mobila Expo înseamnă mobilier la superlativ, realizat în culori, materiale şi finisaje aparţinând stilurilor contemporan, clasic, minimalist, rustic, industrial, retro-vintage, eclectic sau celui al anilor 50, mid-century modern.

Târgul Expo Flowers & Garden, expoziţie internaţională de flori, amenajări peisagistice, horticultura şi grădinărit, se adresează în primul rând importatorilor, exportatorilor şi distribuitorilor de flori şi plante, comercianţilor, arhitecţilor peisagişti şi companiilor de peisagistică, oamenilor de afaceri horticultori, distribuitorilor de produse necesare întreţinerii spaţiilor verzi şi proprietarilor de sere.

Totodată, Romtherm este platforma ideală atât pentru prezentarea produselor şi serviciilor din domeniu, cât şi pentru facilitarea întâlnirilor directe dintre consultanţi, contractori sau utilizatori finali, ce provin din: retail, sectorul public, comercial sau industrial.

Prin ediţia 2016 a Romenvirotec, Romexpo intenţionează să faciliteze accesul publicului larg la cele mai noi informaţii despre tehnologiile inovatoare de mediu, să creeze un dialog constructiv despre normele europene în vigoare si să apropie oamenii şi companiile care îşi dedică timpul şi resursele mediului în care trăim!

Antique Market este locul de întâlnire atât al artiștilor cât și al iubitorilor de artă și al colecționarilor. Târgul găzduieşte pentru expunere și evaluare, piese de mobilier și decorațiuni interioare, artă plastică, obiecte personale și de colecție, argintărie și porțelanuri, bijuterii vechi, jucării, vehicule de epocă și multe altele.

Program de vizitare:

7-9 aprilie 2016 (joi-sâmbătă): între orele 10.00 şi 18.00
10 aprilie 2016 (duminică): între orele 10.00 şi 16.00