Ce timp de locuinţe au cumpărat românii în 2015?

03.02.2016

În 2015, românii au preferat să cumpere locuinţe mai mari, prin Programul „Prima Casă”. Astfel, din cele 1500 de unități locative vândute de Premier Imobiliare în Capitală și în județul Ilfov anul trecut, cele mai căutate au fost imobilele mari, în zone semicentrale, cât și garsonierele situate foarte aproape de o stație de metrou.

De asemenea, compania imobiliară a constatat existanţa unei diversităţi mari a cererii, achiziţionându-se de la garsoniere până la vile înșiruite sau duplex-uri.

Vedetele nu au mai fost locuinţele cu 2 camere

„Spre deosebire de alti ani, „vedetele” nu au mai fost apartamentele cu 2 camere, privirile cumpărătorilor îndreptându-se spre imobile mari (3 camere, 4 camere, vile înșiruite). Explicația este foarte simplă: O familie ce face credit pe o perioadă mare de timp privește și în perspectiva nevoilor viitoare, își dorește un imobil mai generos ca suprafață sau număr de camere”, au afirmat reprezentant Premier Imobiliare.

Conform acestora, garsonierele au fost foarte la mare căutare şi de cei care au vrut să investească, acestea asigurând un randament crescut, de 9%-10% pe an.

Dintre persoanele participante la analiză, 48% au cumpărat imobile mari, 37% apartamente cu 2 camere, 15% au optat pentru garsoniere.

Credite ipotecare

În plus, specialiştii compania mai spus că spre surprinderea lor, în timpul în care programul Prima Casă a fost blocat (au existat 2 astfel de momente în 2015), mulți cumpărători au ales creditele ipotecare.

„Avansul de 15%, comparativ cu cel de 5% de la Prima Casă, nu a constituit o piedică. Cel mai „renegat” tip de credit a fost cel în euro”, au afirmat aceştia.

Dintre persoanele participante la analiza Premier Imobiliare, 57% au accesat Programul „Prima Casă”, 34% au luat un credit ipotecar și 9% au preferat plata în numerar.

”Anul 2015 a fost o perioadă de relansare totală, un an în care dorințele și nevoile cumpărătorilor au explodat, bazat și pe o creștere economică evidentă. Anul 2015 a fost o fundație pentru un 2016 foarte promițător. S-a vândut aproape orice, chiar și off-plan”, a spus Andrei Gheorghișor, Consultant imobiliar, Premier Imobiliare.

 

 

Citiți și despre: