Anul trecut, Rusia a avut producţii record de ţiţei și gaze naturale. Nimeni nu se îndoieşte de faptul că ţările producătoare de petrol se numără printre cele mai bogate state din lume. Şi, deşi în ultimul an preţul „aurului negru” s-a redus drastic, în luna ianuarie a anului curent cotaţia barilului de petrol a atins cel mai ridicat nivel din ultimii ani, pe fondul majorării cererii şi al reducerii producţiei anunţate recent de Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC).
Producţia de petrol şi gaze naturale a Rusiei, nivel record în 2017
Cifrele producţiei de petrol şi gaze par ireale în ceea ce priveşte Rusia. Astfel, această ţară a înregistrat anul trecut cea mai mare producţie de gaze naturale din istorie. Avansul a venit pe fondul creşterii livrărilor în Europa şi China, precum şi a planurilor privind creşterea vânzărilor de gaze naturale lichefiate.
De asemenea, producţia de petrol a Rusiei a atins şi ea o nouă valoare record, rezultate ce vin în ciuda faptului că Rusia s-a alăturat acordului de limitare a producţiei globale de ţiţei promovat de Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
Aşadar, producţia de gaze naturale s-a majorat cu 7,9%, până la 690,5 miliarde metri cubi în 2017, depăşind cu 2,9% precedentul record, stabilit în anul 2011.
Pentru 2018, Rusia a acceptat prelungirea acordului de reducere a producţiei, convenit anterior cu OPEC
Producţia de petrol a Rusiei a fost, în medie, de 10,98 milioane barili pe zi, cu 0,1% mai mult decât în 2016.
Prin urmare, 2017 a fost al nouălea an consecutiv de creştere a producţiei de petrol. În plus, sub conducerea lui Vladimir Putin, producţia de petrol a Rusiei aproape s-a dublat de la 6,1 milioane barili pe zi în anul 1999, până la 10,98 milioane barili pe zi, anul trecut.
Producţia de petrol a Rusiei a fost, în medie, de 10,98 milioane barili pe zi, cu 0,1% mai mult decât în 2016
OPEC: producţie redusă de petrol şi în 2018
Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a extins până la sfârşitul lui 2018 acordul privind reducerea producţiei, pentru a susţine cotaţia „aurului negru”.
Actualul acord, care expiră în martie 2018, prevede reducerea producţiei cu 1,8 milioane de barili pe zi. De asemenea, OPEC a decis joi să ceară Nigeriei să-şi plafoneze producţia de petrol la aproximativ 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) şi încă trebuie să ajungă la un acord pentru Libia.
Cine deţine cele mai mari rezerve de petrol din lume?
Venezuela: 17,7% din rezervele lumii sau 298 de miliarde de barili petrol
Arabia Saudita: 15,9% din rezervele lumii sau 268 de miliarde de barili petrol
Canada: 10,2% din rezervele lumii sau 172,5 miliarde de barili petrol
Iran: 9,3% din rezervele lumii sau 158 de miliarde de barili petrol
Irak: 8,5% din rezervele lumii sau 144 de miliarde de barili petrol
Cum va evolua preţul petrolului?
În ceea ce priveşte evoluţia cotaţiei petrolului, analiştii din domeniu nu sunt foarte optimişti, ei estimând că preţul petrolului ar putea să scadă în 2018 sau, cel mult, să rămână în intervalul în care se tranzacţionează în prezent, dacă nu vor exista tensiuni geopolitice majore, potrivit unei analize realizate de Saxo Bank.
Conform sursei citate, deşi preţul petrolului a început cu dreptul 2018, creşterea din ultima perioadă a fost generată de întreruperi multiple, dar scurte, ale producţie. În plus, în ultima perioadă preţul a fost ajutat și de protestele din Iran.
Topul ţărilor cu cea mai mare producţie de petrol din lume în 2017
Rusia – ocupă primul loc în acest clasament încă din decembrie 2016, cu o producţie de peste 10,3 milioane de barili pe zi.
Arabia Saudit – cu o producţie de aproape 10 milioane de barili pe zi, Arabia Saudită este şi cel mai mare producător din cadrul statelor membre OPEC.
Statele Unite – producţia de petrol a Statelor Unite ale Americii a crescut destul de mult în 2017, ajungând la peste 9,3 milioane de barili pe zi.
Irak – este al doilea cel mai mare producător de ţiţei membru OPEC, cu aproape 4,4, milioane de barili pe zi.
Canada – produce în jur de 3,1 milioane de barili de petrol pe zi, conform datelor Joint Organizations Data Initiative (JODI).
România continuă să importe petrol
Cu toate că ţara noastră este una care produce ţiţei, anul trecut România a importat nu mai puţin de 7 milioane de tone echivalent petrol, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.
Aşadar, datele disponibile privind anul 2017 arată că în perioada ianuarie-noiembrie s-a importat o cantitate de ţiţei de 7,03 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 229.900 de tep (3,4 procente) mai mare faţă de cea importată în aceeaşi perioadă din anul 2016. În plus, estimările arată o înjumătățire a producției interne.
Producţia anuală a României de petrol se situează în jurul valorii de 3 milioane de tone echivalent petrol
În plus, în perioada analizată, producţia României a fost de 3,136 milioane de tep, cu 4,4% (143.500 de tep) mai mică faţă de cea din perioada similară din 2016. Totodată, se estimează o înjumătățire a producţiei interne de ţiţei, la 2 milioane tone în 2030, iar rezervele dovedite de ţiţei ale României se vor epuiza în 12-15 ani, la prezenta rată de exploatare.