Slide

Stiri: Stiri

Cel mai mare parc fotovoltaic din țară, inaugurat la Târgu Cărbunești

01.07.2013

La finalul săptămânii trecute a fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din România în localitatea Târgu Cărbunești. Investiția totală pentru acest complex a ajuns la 35 de milioane de euro, inaugurarea având loc în prezența ministrului delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură, Lucia Varga.

Suprafața totală a parcului de la Târgu Cărbunești ajunge la 52 de hectare, în total fiind montate 80.000 de panouri solare. „Este cel mai mare parc fotovoltaic din tara. Ca avantaje pentru comunitatea locala, mareste bugetul local cu 4,7% sau, in fiecare zi, cu 150 de euro, au venit bani din taxa de concesiune, taxa pe cladiri, impozit pe teren, iar de acum inainte aici vor lucra cateva zeci de oameni. Acest teren, inainte, ca si valoare era aproape zero, a crescut de zeci de ori aceasta valoare acum”, a declarat primarul orasului Targu-Carbunesti, Mihai Mazilu, conform Finanțiștii.

Puterea instalată a parcului de panouri fotovoltaice ajunge la 20 de megawați pe oră, construirea în sine a complexului durând aproximativ opt luni.

Sursa: Finantistii.ro