Cele mai bogate judeţe din România. Bucureștiul, Ilfovul și Timișul se află în clasamentul celor mai puternice județe din România în funcție de cifra de afaceri din 2019 a companiilor înregistrate. Topul județelor cu cele mai slabe rezultate de business este format din Mehedinți, Caraș Severin și Vaslui, potrivit noii analize KeysFin Local Business.
Cele mai bogate judeţe din România. Consolidări considerabile
Comparativ cu acum cinci ani, există coborâri considerabile în topul județelor românești, așa cum este cazul Aradului, care a coborât de pe locul 10 în 2015, pe locul 13 în 2019, sau al județului Galați, care a ajuns, de pe locul 15 în 2015, pe locul 17 în 2019.
În ceea ce privește rezultatele pozitive, Prahova a urcat de pe locul 8 în 2015, pe 6 în 2019, iar Bihor a ajuns de pe locul 12 în 2015, pe locul 9 în 2019, în funcție de cifra de afaceri a companiilor înregistrate.
Harta de business a României
„Harta de business a României prezintă mari discrepanțe între regiuni. Dacă cele mai puternice zece judeţe au concentrat în 2019 peste 70% din cifra de afaceri totală şi 2,2 milioane de salariaţi, cele mai sărace zece judeţe au generat în 2019 afaceri de numai 65 de miliarde de lei – doar 4,2% din total, cu 237 de mii de angajați. În tot acest proces de concentrare a business-ului, un rol major îl joacă performanțele autorităților locale, ale căror investiţii în infrastructura materială și umană au consecinţe directe şi evidente în creşterea discrepanţelor economice la nivel regional“, a declarat Roxana Popescu, Managing Director KeysFin, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.
Conform acesteia, cu toate că topul de acum cinci ani seamănă destul de bine cu topul din momentul de față, în sensul în care majoritatea județelor au câștigat/ pierdut doar una sau două poziții în clasament, există și diferențe spectaculoase.
„Dacă la Galați, căderea are cu siguranță legătură cu rezultatele Combinatului Siderurgic, în Bihor avansul poate fi pus și pe seama investițiilor în infrastructură. De cealaltă parte, ne bucură să vedem saltul unei părți din zona de Sud a țării, acolo unde județele Dolj și Olt au performat bine în ultimii ani“, a completat Roxana Popescu.
Cele mai bogate judeţe din România. Numărul de companii
În funcție de numărul de companii existente, pe primul loc se află în continuare Capitala, cu 136,9 mii de companii în 2019 (peste 20% din total), fiind urmată de:
- Cluj, cu 42,9 mii de companii (6,3 % din total)
- Ilfov, cu 30,8 mii de companii (4,5% din total)
La cealaltă extremă, cele mai puține companii sunt înregistrate în:
- Mehedinți, cu doar 3,6 mii firme existente în 2019
- Botoșani, cu 4,6 mii de companii
- Covasna, cu 4,7 mii de companii
Cele mai bogate judeţe din România. Cifra de afaceri
Capitala a avut o cifră de afaceri de 570,8 miliarde lei în 2019, aflându-se pe primul loc și fiind urmat la mare de distanță de Ilfov, cu 111,8 miliarde lei și Timiș, cu 67,2 miliarde lei. Față de 2015, Argeșul a scăzut un loc, de pe 4 pe 5, ajungând la 65,5 miliarde lei, iar Clujul a avansat de pe locul 5 în 2015, pe 4 în 2019, având o cifră de afaceri de 65,7 miliarde lei anul trecut.
Următoarele județe din România, în funcție de cifra de afaceri din 2019 a companiilor înregistrate sunt:
- Prahova (56 miliarde lei)
- Constanța (52 miliarde lei)
- Brașov (47,3 miliarde lei)
- Bihor (34,1 miliarde lei)
- Sibiu (34 miliarde lei)
Profitabilitatea
În ceea ce privește topul profitabilității, pe primul loc se află și în acest caz Bucureștiul, cu un rezultat net pozitiv în valoare de 30,9 miliarde lei, fiind urmat de:
- Ilfov, cu 6 miliarde lei
- Cluj, cu 5,2 miliarde lei
Comparativ cu anul 2015, situația a rămas aproape neschimbată în Mehedinți, un județ care a rămas pe ultimul loc, atât în ceea ce privește cifra de afaceri a companiilor de aici, cât și numărul acestora. Astfel, în 2019, cele 3,6 mii de companii înregistrate în Mehedinți au totalizat o cifră de afaceri de doar 3 miliarde de lei. Topul celor mai slabe județe din punct de vedere economic este completat de:
- Caraș-Severin, cu o cifră de afaceri a companiilor de 6,2 miliarde de lei
- Vaslui, cu 6,42 miliarde de lei
- Teleorman, cu 6,45 miliarde de lei
- Covasna, 6,51 miliarde de lei
Cât despre județele care se află pe pierdere, în funcție de rezultatul net al companiilor, cele mai slabe rezultate financiare au fost înregistrate în:
- Vâlcea, județ aflat pe ultimul loc, cu o pierdere cumulată de 1,1 miliarde lei
- Hunedoara – pierdere cumulată de 425,9 milioane lei
- Gorj – pierdere cumulată de 393 milioane lei
Cele mai bogate judeţe din România. Numărul de angajaţi
Județele în care se regăsesc cei mai mulți angajați sunt în:
- București – cu peste 1 milion de angajați
- Timiș, cu 189,7 mii de angajați
- și Cluj, cu 183,7 mii de angajați în 2019
De cealaltă parte, județele cu cei mai puțini angajați sunt Mehedinți și Giurgiu, cu doar 14,6 mii de angajați și respectiv 20,9 mii de angajați în 2019.
Citeşte şi Comisia Europeană, anunţ important. A fost semnat al doilea contract pentru vaccinul împotriva COVID-19
Pingback: Poșta Română deschide un nou oficiu poştal – Reporter
Pingback: Testele pentru COVID-19, decontate din fonduri europene – Reporter
Pingback: Fonduri pentru crescătorii de albine. Când se fac plăţile? – Reporter
Pingback: Se construieşte o nouă staţie de metrou! – Reporter
Pingback: Coronavirus România 23 septembrie 2020. Un nou record de infectări – Reporter
Pingback: Programul de Management al Crizei propus de Asociația de Turnaround Management: Ce măsuri trebuie adoptate în România? – Reporter
Pingback: Depozitele românilor la bănci, în creştere – Reporter
Pingback: Şcolile sunt închise în perioada 25 – 29 septembrie 2020. – Reporter