Cele mai bune facultăţi de management din lume. Conform QS World Business School Rankings, Harvard Business School este cea mai bună universitate de afaceri. O carieră în management poate începe cu găsirea unui program de MBA care vi se potriveşte cel mai bine. Alegerea unei facultăţi sau a unui program de masterat de business este foarte importantă, ţinând cont de mediul concurențial actual de pe piaţa muncii. În plus, poate reprezenta garanţia unui salariu mai mare, a unei reţele de contacte de afaceri, precum şi noi oportunităţi de angajare.
Aşadar, dacă aveţi în plan să urmaţi studii universitare pe segmentul de business v-am pregătit un clasament al celor mai bune şcoli de afaceri din lume, conform QS World Business School Rankings.
Harvard Business School
Harvard Business School este considerată, la nivel mondial, cea mai bună universitate de afaceri. De asemenea, facultatea se află pe primele locuri în clasamentul general al celor mai bune universităţi din lume.
Universitatea Harvard este cea mai veche universitate din Statele Unite şi a fost înfiinţată în anul 1636. Absolvenţii ei au „uşile deschise” în orice companie sau ţară, fiind consideraţi adevăraţi profesionişti.
Harvard Business School este considerată, la nivel mondial, cea mai bună universitate de afaceri
INSEAD
Locul al doilea al celor mai bune universităţi de business în 2021 este ocupat de INSEAD – Institut européen d’administration des affaires.
Școala Europeană de Business deţine multiple campusuri în locații precum Fontainebleau, Singapore și Abu Dhabi. Înființată în anul 1957, INSEAD este constant clasificată în rândul celor mai bune instituţii de învăţământ superior din lume şi din Europa. Institutul se mândreşte cu absolvenți de renume în afaceri, precum și în politică.
London Business School
London Business School se află pe locul al treilea în raportul QS al celor mai bune şcoli de business din lume.
O cercetare recentă a arătat că absolvenții acestei universităţi, într-un procent imens (95%), îşi găsesc rapid un loc de muncă (mai puţin de trei luni de la absolvire). Astfel, se consideră că London Business School este o şcoală extrem de apreciată de angajatori, iar absolvenţii ei au un grad de acceptare extrem de ridicat pe piaţa muncii.
Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT)
Massachusetts Institute of Technology este o universitate de cercetare, particulară, cu sediul în localitatea Cambridge, Massachusetts (SUA).
Institutul de tehnologie a fost înființat în anul 1861, în urma intensificării industrializării în SUA. Absolvenţii au un succes remarcabil în sectorul cercetării științifice, în afaceri și în domeniul educației.
În plus, aceştia au format aproape 30.000 de companii și au creat multe oportunități de angajare pentru întregul glob.
Absolvenţii MIT au înfiinţat aproape 30.000 de companii care deţin activităţi în întreaga lume
Universitatea din Pennsylvania – Wharton
Universitatea Wharton a fost înfiinţată în anul 1881 şi oferă studii de licenţă, masterat şi doctorat. Această instituţie de învățământ este recunoscută ca fiind una dintre cele mai bune școli de afaceri din lume.
Important de menţionat este şi faptul că 54% din totalul studenților înscriși sunt femei.
Universitatea Stanford
Universitatea Stanford din California a fost fondată în 1885 de Leland Stanford, în memoria fiului său, Leland Stanford Junior, şi este în prezent considerată a fi una dintre cele mai prestigioase şcoli din lume.
De la înfiinţare până în prezent, 54 dintre angajații sau absolvenții Universității Stanford au câștigat premiul Nobel.
54 dintre angajații sau absolvenții Universității Stanford au câștigat premiul Nobel de la înfiinţare până în prezent
Universitatea Cambridge
Universitatea Cambridge este situată în orașul Cambridge din Marea Britanie. Aceasta este a doua universitate ca vechime din lumea anglofonă și are o reputație remarcabilă, fiind considerată una din cele mai bune universități la nivel mondial, nu doar pe segmentul de business.
Examenul de admitere la Cambridge este, de multe ori, considerat unul neconvențional, pentru că include şi întrebări de logică sau cultură generală.
London School of Economics and Political Science (LSE)
The London School of Economics and Political Science sau, prescurtat, LSE, este un colegiu al Universităţii din Londra. A fost înființat în anul 1895 și s-a alăturat Universității în anul 1900, sub numele de Facultatea de Economie. Facultatea a început să acorde diplome din anul 1902.
Printre absolvenții și profesorii acestei instituţii de învăţământ se numără și 10 laureați ai Premiului Nobel pentru Științe Economice, trei ai Premiului Nobel pentru Pace și doi ai Premiului Nobel pentru Literatură.
De remarcat este şi faptul că principala bibliotecă a LSE este considerată cea mai mare bibliotecă de științe sociale din lume.
Printre absolvenții și profesorii London School of Economics and Political Science se numără și 10 laureați ai Premiului Nobel pentru Științe Economice
Universitatea Bocconi
Universitatea Luigi Bocconi din Milano a fost fondată în anul 1902. Şcoala este specializată în științe economice și sociale, de drept și de management. Cursurile sunt oferite în limba engleză și italiană.
Universitatea menţine relaţii importante cu mediul de afaceri şi cu agenţiile guvernamentale internaţionale, iar acest lucru face să fie mereu în pas cu dezvoltările economice şi tehnologice din întreaga lume.
Universitatea Luigi Bocconi din Milano oferă cursuri în limba engleză și italiană
Universitatea Oxford
Este cea mai veche universitate din lumea anglofonă, fiind localizată în orașul Oxford din Regatul Unit. Aceasta a fost înființată în secolul al XI-lea.
Universitatea Oxford este formată din 39 de colegii independente. Oxford Saïd, școala de afaceri a Universității din Oxford, este una dintre cele mai vechi și mai prestigioase universități de afaceri din Marea Britanie. În fiecare an s-a menținut în topul celor mai bune facultăţi de management şi business din lume şi Europa.
Aşadar, oricare din aceste facultăţi de afaceri vă poate aduce un succes garantat în business, trebuie însă să studiaţi extrem de mult şi să fiţi pasionat pentru a fi admis la una dintre aceste instituţii de învăţământ de prestigiu mondial.
Citeşte şi 10 cărţi de dezvoltare personală pe care oricine trebuie să le citească