Nevoia de retehnologizare şi de investiţii pentru siguranța minieră este una din ce în ce mai acută. În luna octombrie, două accidente miniere s-au petrecut în România. Primul, la începutul lunii, în mina Lupeni, s-a soldat cu trei victime, doi morţi şi un rănit, iar cel de-al doilea, la finele lui octombrie, în mina Uricani, unde două persoane au murit, iar alte două au fost rănite. Toate aceste accidente s-au produs în contextul în care o parte din minele din România sunt în curs de închidere, iar nevoia de retehnologizare şi de investiţii pentru siguranţă este una din ce în ce mai acută.
Din păcate, în România, au existat multe accidente miniere extrem de grave, cele mai tragice având loc pe data de 29 noiembrie 1980, în mina Livezeni din Valea Jiului, unde o explozie în subteran a omorât 53 de persoane, și pe 2 noiembrie 1972, la mina Uricani, când o explozie a ucis 43 de persoane.
Minele s-au închis, însă accidentele continuă
Chiar dacă după anii 2000 minele din România s-au tot închis, au mai existat o serie de accidente. Astfel, pe 15 noiembrie 2008, o gravă explozie s-a produs la mina Petrila din Valea Jiului, cauzată de o acumulare de gaz metan. Explozia a fost urmată după patru ore, de încă una, și s-a soldat cu 13 morți și 14 răniți.
Şi în 2006 a mai avut loc un accident minier, de data asta în Anina, județul Caraș-Severin – și atunci o explozie în subteran a dus la moartea a şapte persoane.
2001 şi 2002 au fost ani negri pentru mina Vulcan din Valea Jiului. O explozie şi o intoxicaţie cu monoxid de carbon au dus la decesul a 24 de mineri, în timp ce alte opt persoane au fost rănite grav.
2001 şi 2002 au fost ani negri pentru mina Vulcan din Valea Jiului
La toate aceste accidente miniere se mai adaugă multe altele în care numeroși mineri au murit sau au fost răniţi, din anul 2000 până în 2013 având loc nu mai puţin de 17 explozii, incendii, intoxicări sau surpări ale minelor.
Galerie surpată în mina Lupeni
O galerie s-a surpat, pe data de 6 octombrie, la mina Lupeni din Hunedoara, trei persoane rămânând prinse sub pământ. Echipele de salvatori au intervenit câteva ore bune la locul accidentului, până când au reușit să scoată la suprafață o primă victimă. Operațiunea de salvare a minerilor prinşi în subteran s-a extins pe parcursul nopții. Una dintre victime n-a supraviețuit, din păcate, iar un al doilea miner a murit după mai multe ore de la internarea la spitalul Floreasca din Bucureşti.
O galerie s-a surpat, pe data de 6 octombrie, la mina Lupeni din Hunedoara, trei persoane rămânând prinse în subteran
Mina Lupeni este una dintre puținele mine care mai funcționează în zona Petroșani, iar minerii se plâng că nu există condiții de muncă potrivite și că viața lor este pusă în pericol.
Explozie în mina Uricani
Patru mineri au fost răniţi, pe data de 30 octombrie, în urma unui accident care a avut loc în mina Uricani. Mai exact, minerii au fost victimele unei explozii într-o zonă în care nu existau cabluri electrice care ar fi putut duce la producerea unui scurtcircuit sau la o explozie, procurorii deschizând o anchetă penală în acest caz.
Mina Uricani face parte dintr-un program de închidere cu termen de întrerupere a exploatării care va avea loc la sfârşitul anului 2017. Mineri afectaţi de explozie efectuau lucrări de securizare a minei.
Mina Uricani face parte dintr-un program de închidere cu termen de întrerupere a exploatării care va avea loc la sfârşitul anului 2017
Concedieri până la finele anului
Mina Uricani face parte din Complexul Energetic Hunedoara, controlat integral de statul român prin Ministerul Energiei, care va concedia în cursul lunii curente aproape 1.100 de angajaţi, care urmează să primească şi venit de completare pe lângă ajutorul de şomaj, pentru care Guvernul a alocat în total un buget de 28,2 milioane de lei.
În prima etapă, care va avea loc pe 18 decembrie, vor fi concediate 496 de persoane, iar în a doua etapă, pe 31 decembrie, vor fi date afară alte 590 de persoane.
Retehnologizarea mineritului şi promisiuni de investiţii
Şi, în tot acest context, autorităţile din România spun că mineritul în Valea Jiului reprezintă un domeniu în care trebuie investiţi bani pentru retehnologizare, siguranţa muncii și producerea de energie la preţuri competitive.
Guvernul promite că este dispus să facă investiţii în retehnologizare şi în siguranţa muncii
Astfel, conform declaraţiilor făcute la începutul lunii noiembrie, Guvernul este dispus să facă investiţii în retehnologizare, în siguranţa muncii, să se producă curent la preţuri competitive şi să fie un pilon de bază în strategia de securitate energetică a României.