Cum a evoluat cercetarea în domeniul combustibililor în ultimii ani? Unele dintre cele mai dezvoltate cercetări se organizează în domeniul petrolului și gazelor, iar combustibilii dețin poziții fruntașe în laboratoarele specialiștilor.
Cercetătorii publică în mod constant rezultatele studiilor prin care descoperă mici schimbări, care pot conduce însă la un mediu mai puțin poluat și la folosirea resurselor regenerabile pentru producerea de combustibil. Care sunt cele mai recente rezultate din acest domeniu?
Metan
Mai mulți cercetători din Rusia și Suedia au publicat acum câțiva ani rezultatele unor cercetări care demonstrează faptul că se pot obține combustibili gazoși, fix precum cei care sunt extrași acum din zăcămintele de gaze, pornind de la metan.
Universitatea Lomonosov din Moscova și Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm au fost cele două instituții care au participat la studiu, iar cercetătorii au realizat în laborator temperaturile și presiunea de care au nevoie combustibilii fosili în scoarța terestră pentru a fi produși. Rezultatele au fost uimitoare, însă, problema iminentă este faptul că energia necesară sintezei în laborator este foarte scumpă, asta deși materia primă este una ieftină, la îndemâna tuturor.
Ceea ce trebuie reținut și au demonstrat însă cercetătorii implicați în proiect este faptul că nu este nevoie neapărat de fosile pentru a se forma petrolul și gazele, iar acest lucru ne poate pune întrebarea: ce alte zăcăminte mai ușor de găsit pot fi utilizate pentru realizarea combustibililor?
Bio-Bus, alimentat de… oameni
Sfârșitul anului trecut a marcat o premieră pentru Marea Britanie, unde un autobuz bio a făcut primele curse.
Mașina este operată de Bath Bus Company, este construită să parcurgă 300 de kilometri cu un singur plin şi produce mai puţine emisii poluante decât un motor diesel clasic. Ceea ce este însă cu adevărat inedit este faptul că autobuzul este de fapt alimentat cu reziduurile fecale ale oamenilor.
Cu 40 de locuri, mașina transportă oamenii între orașul Bath și Aeroportul Bristol, iar cei care au lucrat la realizarea vehiculului spun că un plin este echivalentul a cantității anuale de reziduuri umane, generată de cinci persoane.
Pe bază de tutun
Statistic, peste 30% din costurile companiilor aeriene sunt alocate combustibililor. Acest lucru urmează să fie schimbat, iar societățile care își desfășoară activitatea în domeniu susțin cercetările, în speranța unor costuri mult mai reduse.
Compania Boeing cu ajutor de la South African Airlines și SkyNRG lucrează la realizarea unui combustibil bio, ce va fi utilizat în aviație, pentru reducerea considerabilă a costurilor. Principala direcție este o nouă plantă de tutun: Solaris, care nu are nicotină și este cultivată în Africa de Sud.
Chiar dacă ideea de a se utiliza biocombustibili în aviație este doar la început de drum, companii de renume au realizat sute de curse cu ajutorul acestora. Desigur, unele companii au utilizat o cantitate mai mică de biocombustibil, altele unele mai ridicată, dar toate semnele duc către folosirea exclusivă a resurselor prietenoase cu mediul înconjurător.
Deșeurile industriale
Dovezi ale afirmației de mai sus sunt și experimentele realizate de compania Virgin Atlantic Airways, deținută de Sir Richard Branson, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din întreaga lume. Compania a testat un nou tip de combustibil, realizat din deșeuri industriale, care emite doar jumătate din cantitatea de carbon, comparativ cu kerosenul.
Tehnologia din spatele acestuia a fost realizată de către Lanza Tech și Swedish Biofuels. Combustibilul provine din gaze industriale ce sunt emise de oțelării și care sunt transformate în etanol, ce devine combustibil gazos.
Solar -Jet
Solar-Jet este un proiect finanțat cu ajutorul fondurilor de la Uniunea Europeană, în valoare de 2.2 milioane de euro. Inițiat în luna iunie a anului 2011, inițiativa a fost gândită să funcționeze pe o perioadă de patru ani și presupune realizarea unui prototip de combustibil solar pentru avioane.
Cu apă și dioxid de carbon, în condiții de lumină solară concentrată ca sursă de energie cu temperatură ridicată, proiectul a început să ofere primele rezultate. Cercetătorii au reușit să ajungă la un rezultat ce ar putea înlocui kerosenul, dar cu un mare atuu: o să fie prietenos cu mediul înconjurător.
Oficialii UE responsabili cu cercetarea, inovarea și știința sunt de părere că această tehnologie va conduce la un combustibil mai curat și mult mai ușor de produs pentru aeronave, autovehicule, dar și alte mijloace de transport. În plus, se va obține o securitate energetică ce se dorește a fi atinsă de foarte mulți ani.
Proiectul nu este singura inițiativă de acest fel. Începutul anului trecut a marcat lansarea unui nou program dedicat. Este vorba despre Orizont 2020, program finanțat și susținut tot de Uniunea Europeană, ce are drept scop descoperirea de surse de energie noi și sustenabile. Această inițativă se întinde până în anul 2012.
TyGRe
TyGRe este o altă inițiativă ce merită cunoscută de către pasionați și nu numai. În condițiile în care doar în Europa se produc peste trei milioane de cauciucuri an de an, se dorește reutilizarea lor în scopuri utile.
În cadrul proiectului TyGRe, cercetările și analizele merg în direcția descoperirii unei metode cât mai corecte pentru a transforma cauciucurile uzate în syngas, gaz de sinteză, și carburi de siliciu. Cauciucurile sunt încălzite cu ajutorul unui reactor sub abur la 1.000 de grade Celsius, iar rezultatul poate fi utilizat drept combustibil, având o capacitate de funcționare asemănătoare celei gazului natural. Gazificarea cauciucurilor produce și carbonul solid ce devine apoi carbură de siliciu, necesară producției de electronice și ceramică.
Agenția Națională Italiană pentru Dezvoltarea de Noi Tehnologii, Energie și Economie Sustenabilă din Portici, Italia, este instituția sub conducerea căreia se dezvoltă acest proiect. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate, o uzină specială pentru reciclarea cauciucurilor este deja în construcție.
Acestea nu sunt singurele cercetări care au loc în întreaga lume cu scopul de a descoperi o modalitate ușoară, respectând mediul înconjurător, de a produce combustibil. Unele proiecte au fost fără rezultate pozitive, altele sunt în plină desfășurare. Cert este faptul că în viitor combustibilii nu vor mai exista, cel puțin nu sub forma pe care o cunoaștem noi în prezent.