Companiile străine prezente pe piața locală spun că schimbarea frecventă a legislației (54%), obținerea unui sprijin adecvat din partea statului (51%) și implementarea exigențelor legislative (49%) reprezintă cele mai importante provocări cu care se confruntă în România, conform unui studiu realizat de TMF Group România.
În ceea ce priveşte mediul de afaceri autohton, firmele străine au o percepție negativă referitor la nivelul taxelor și la legislație (62%), la colaborarea cu autoritățile (38%) și la găsirea forței de muncă (33%).
Astfel, în acest context, companiile sunt dispuse să externalizeze serviciile de asistență fiscală și contabilitate (67%), salarizare și administrare resurse umane (40%) și administrare legală (17%), pentru a se concentra asupra activităților lor de bază.
În plus, dincolo de aceste provocări majore, cele mai dificile aspecte ale business-ului companiilor străine sunt reprezentate de adaptabilitatea politicilor corporative la exigențele legislației locale (41%), găsirea unor angajați competenți și implementarea proceselor standardizate în funcție de diverse jurisdicții (36%) și transpunerea rapoartelor financiare locale și a rapoartelor specifice într-un mod accesibil managementului (26%).
„Cu toate acestea, majoritatea firmelor fac față acestor provocări deoarece beneficiază de o creștere accelerată a economiei naționale și de un dinamism al pieței, care înseamnă și numeroase oportunități pentru business”, se arată în studiu citat.
În ce privește îmbunătățirile față de anul trecut, companiile apreciază ușurința cu care găsesc sedii și furnizori adecvați (29%), respectarea legislației muncii și salarizarea angajaților pe baza mecanismului pieţei (26%).
Aproximativ 85% din respondenți au afirmat, în ciuda acestor probleme, că veniturile realizate de ei au crescut în decursul acestui an.
”În 2015 am observat o creștere a activității de outsourcing a companiilor străine prezente în România. Managerii acestora apreciază competitivitatea de pe piața autohtonă și estimează că nivelul acesteia se va ridica, mai ales în contextul creșterii economice. Tocmai de aceea preferă să lase contabilitatea, resursele umane și salarizarea pe mâna unor profesioniști și aleg să aloce mai mult timp și efort activităților lor de bază, cruciale pentru evoluția oricărei companii”, opinează Camelia Niță, Managing Director TMF Group România.
Principalele motive pentru care companiile străine ar externaliza aceste servicii sunt: dorința de a avea acces la expertiza și experiența unor profesioniști (36%), nevoia de adaptare la schimbările legislației (28%) și obținerea unei structuri superioare de costuri în ce privește raportarea fiscală și financiară de calitate (25%).