CEMACON și-a refinanțat creditele

22.12.2016

Producătorul de blocuri ceramice CEMACON a anunţat că a semnat cu CEC Bank contractele de refinanțare a creditelor, obținând, prin urmare, atât condiții de creditare mai avantajoase, cât și o linie de capital de lucru pentru a derula proiectele de dezvoltare aflate în lucru.

De asemenea, compania a reușit finalizarea tranzacției de vânzare parțială a platformei de la Zalău către DEDEMAN, prin semnarea contractului de vânzare-cumpărare.

Per total, CEMACON SA a vândut către DEDEMAN SRL două terenuri în Zalău, unul de 22.211 mp și altul de 3.104 mp, ambele amplasate pe Strada Fabricii, nr 1.Valoarea tranzacției se ridică la 1,58 milioane euro fără TVA, la un preț de vânzare de 62,5 euro/mp fără TVA.

„Am reușit să îndeplinim cu succes două dintre cele mai importante obiective ale acestui sfârșit de an, onorând obligațiile asumate față de bancă și acționari. Pe de-o parte, ne bucurăm că, odată cu refinanțarea, am reușit să încheiem un parteneriat cu o bancă ce își propune să ne susțină în planurile noastre de dezvoltare, în termeni contractuali și comerciali mai buni pentru companie, iar, pe de altă parte, că prin vânzarea activelor de la Zalău se reduce considerabil îndatorarea la nivel de grup, îmbunătățindu-se perspectivele viitoare ale CEMACON”, a declarat Liviu Stoleru, CEO și Președinte al Consiliului de Administrație Cemacon.

Pentru anul în curs, producătorul de blocuri ceramice și-a propus creșterea cifrei de afaceri cu minimum 13%, consolidarea cotei de piață la nivel național, valorificarea activelor neproductive deținute şi fructificarea oportunităților de creștere din piața materialelor de construcții, pentru a asigura dezvoltarea business-ului pe termen mediu și lung.

 

 

Citiți și despre: