Slide

Stiri: Energie

Daikin centrala termica

Daikin lansează o nouă centrală termică

27.08.2018

Prima centrală termică murală în condensare a fost lansată de Daikin, în premieră pentru ţara noastră. Compania îşi completează astfel portofoliul de produse. Centrala este concepută și proiectată în totalitate de producătorul japonez. În plus, noua centrală murală respectă principiile inovatoare specifice produselor Daikin, îmbinând tehnologia modernă de condensare, controlul inteligent și design-ul contemporan pentru a asigura încălzire și apă caldă menajeră în cel mai eficient mod posibil.

„Prin lansarea primei centrale Daikin ne propunem să extindem activitatea și cota de piață a produselor Daikin destinate încălzirii și în România. Obiectivul nostru este de a realiza un portofoliu de produse pentru încălzire în linie cu identitatea și valorile brandului, oferind, în același timp, alternative eficiente și avantajoase, atât pentru clienții finali, cât și pentru instalatori”, a declarat Daniel Vasile, Managing Director Daikin România.

Noua centrală termică vine în două modele

Noua centrală Daikin este disponibilă în două modele diferite. Este vorba de modelul Daikin D2CND pentru încălzirea spațiului și a apei calde menajere, disponibil la puterile de 24, 28 și 35 kW și modelul Daikin D2TND, destinat încălzirii spațiului, cu încălzirea opțională a apei calde menajere printr-un boiler extern, având capacități între 12 și 35 kW.

Noul produs a fost proiectat ca o alternativă mai eficientă și mai puțin costisitoare, care utilizează tehnologiile Daikin de ultimă generație. Astfel, se garantează utilizatorilor cele mai ridicate niveluri ale confortului, eficienței și fiabilității.

Daikin a pus accent pe funcționarea silențioasă, asigurată de insonorizarea panourilor laterale și de domeniul larg de modulare a ventilatorului.

În acelaşi timp, compania prezintă tot pentru prima dată și Daikin Eye. Este vorba de un element integrat care monitorizează starea de funcționarea a centralei termice și care se va regăsi și pe alte echipamente din portofoliul destinate încălzirii.

„Integrarea opțională a unui adaptor LAN permite clienților controlul funcționării și monitorizarea sistemului de încălzire de la distanță. Astfel, prin folosirea aplicației Daikin Online Control Heating se poate crea, cu ușurință, un climat interior confortabil, în orice moment”, a adăugat directorul companiei.

MOL România: Care sunt avantajele carburanţilor EVO?