Hibrizii de porumb Pioneer.

Corteva construieşte un nou Centru de Tehnologii Aplicate Semințelor

19.01.2021

Centru de Tehnologii Aplicate Semințelor. Corteva Agriscience a anunţat că a început construirea unui nou Centru de Tehnologii Aplicate Semințelor (C-SAT) în sud-vestul Franței. Noul centru are scopul de a ajuta fermierii europeni să asigure culturilor lor cele mai bun start în vegetație și să obțină producții excelente.

Centrul din Aussonne este primul din Europa și al treilea la nivel mondial. Se estimează că va fi operațional în prima jumătate a anului 2022 și se va concentra pe dezvoltarea de servicii, cu investiții științifice esențiale în vederea lansării unor noi soluții de tratare a semințelor pentru a sprijini agricultorii să facă față provocărilor unui sector agricol în continuă schimbare.

Centru de Tehnologii Aplicate Semințelor Corteva. Gama complexă oferită de companie

Corteva Agriscience oferă o gamă complexă de Tehnologii Aplicate Semințelor (SAT), care implică tratarea semințelor, inclusiv:

  • Lumiposa ™ și Lumivia ™ pentru tratamentul cu insecticid al semințelor
  • Lumisena ™ și Lumiflex ™ pentru tratamentul cu fungicid al semințelor și
  • Lumidapt, tratament nutrițional pentru toate culturile hibride.

În ultimele luni, au existat mai multe evoluții cheie în înregistrările de Tehnologii Aplicate Semințelor (SAT) în Europa, cu înregistrările actuale după cum urmează:

• Lumiposa™ pentru rapița de toamnă (WOSR) în Germania, Ungaria, Irlanda, Lituania, Moldova, Polonia, România, Rusia, Serbia și Ucraina.

• Lumiposa™ pentru porumb în Rusia, Serbia, Ucraina,

• Lumisena™ pentru floarea soarelui în Rusia, Serbia și Ucraina,

• Lumiflex™ pentru porumb în Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia și Ucraina.

Centru de Tehnologii Aplicate Semințelor Corteva. Procese riguroase

Centrul C-SAT acționează ca un laborator, un centru de testare și de tratare a semințelor, cu procese riguroase pentru descoperirea, formularea și testarea reală a tehnologiilor aplicate semințelor. Acest proces permite tratamentul semințelor în scopul protejării lor și oferă, astfel, fermierilor, soluții inovatoare pentru provocările din câmp, oferindu-le valoare.

„Având în vedere ca tehnologiile aplicate semințelor implică tratarea directă a seminței și nu aplicarea pe câmp, contribuim astfel la reducerea amprentei ecologice asupra mediului agricol,” a declarat Andre Negreiros, Seed Applied Technologies Leader Europa, în cadrul Corteva Agriscience.

Inovaţii

Prin urmare, tot mai mulți fermieri pot beneficia în urma inovațiilor din domeniul tratamentelor pentru semințe, asigurându-se astfel precizie în aplicarea dozei, randament îmbunătățit al recoltei și productivitate sporită pentru fermieri, precum și creșterea durabilității conform Obiectivelor de Durabilitate pentru 2030 ale Corteva Agriscience.

„Corteva Agriscience este dedicată inovației. Acesta este motivul pentru care investim aproape 5 milioane de euro în acest proiect, ca parte a eforturilor noastre de a ne consolida oferta de semințe. Suntem o companie axată atât pe producători, cât și pe consumatori, iar acest Centru îi va ajuta pe fermieri să obțină o productivitate mai mare, răspunzând, în același timp, cererii consumatorilor privind produse agricole obținute prin moduri mai sustenabile”, a mai spus Andre Negreiros.

Citeşte şi Piața de media din România va creşte cu 4% în 2021

 

 

Citiți și despre: