Centrul de Diagnostic şi Tratament Provita deschide o nouă unitate medicală în București

11.05.2018

Centrul de Diagnostic şi Tratament Provita continuă planurile de extindere și anunţă că va deschide al patrulea centru în București. Investiția în noua clinică, amplasată în zona Pieței Muncii, ajunge la 250.000 de euro.

Pacienții noului centru vor beneficia de o clinică modernă, dotată cu aparatură performantă pentru chirurgia obezității, chirurgie plastică și chirurgie toracică și de o echipă medicală profesionistă, specializată în Europa și Statele Unite. Noul centru medical ambulatoriu oferă servicii pentru 14 specialități, printre care: neurochirurgie, oncologie, hematologie, endocrinologie, pneumologie, neurologie, psihiatrie și psihologie.

“Centrul de Diagnostic şi Tratament Provita continuă să se alinieze standardelor internaționale. Deschiderea noii clinici face parte din programul nostru de extindere și vine pe fondul creșterii numărului de solicitări din partea pacienților. Clinica a fost dotată cu aparatură performantă în valoare de peste 150.000 de euro. Avem, de asemenea, și o investiție umană importantă, deoarece ne dorim ca pacienții noștri să fie tratați cu atenție de către cei mai buni medici”, a afirmat Ovidiu Palea, directorul general Provita.

Noua clinică deţine o echipă formată din peste 20 de medici specializați în clinici din străinătate.

Anul trecut, Centrul de Diagnostic și Tratament Provita a înregistrat venituri de 20 de milioane de lei, în creștere cu 170% față de anul precedent, pe fondul investițiilor în serviciile oferite. Per total, în cadrul clinicilor s-au făcut peste 43.000 de consultații, în creștere cu 70% față de 2016. În prezent, în cele patru unități medicale Provita lucrează peste 200 de medici.

 

 

 

 

Citiți și despre: