Slide

Stiri: Sănătate

Centrul Regional de Excelenta Clinicile Dentare Dr. Leahu

Centrul Regional de Excelență Clinicile Dentare Dr. Leahu, o investiţie de 2 milioane de euro

28.10.2021

Centrul Regional de Excelență Clinicile Dentare Dr. Leahu. Pe data de 30 octombrie 2021, Clinicile Dentare Dr. Leahu inaugurează în Cluj-Napoca Centrul Regional de Excelență. În urma unui proces complex care a durat trei ani și care a presupus un buget total investit de peste 2 milioane de euro, acesta este cel mai de impact proiect realizat până acum de rețea și a doua investiție a acesteia în județul Cluj, după deschiderea clinicii din Turda.

Clinica din Cluj-Napoca este situată pe Calea Turzii, nr. 173. Aceasta se întinde pe o suprafață utilă de aproximativ 1200 mp. și integrează:

  • 18 cabinete, bloc operator și capacitate pentru terapie intensivă
  • 2 centre de radiologie dentară
  • laborator dentar
  • “Academia Spațială”, concept unic în România dedicat serviciilor pentru copii.

Centrul Regional de Excelență Clinicile Dentare Dr. Leahu. Acces la toate serviciile

Pacienții vor avea acces la toate serviciile din sfera stomatologiei, urmând să primească toate opțiunile de tratament la problemele dentare de orice nivel de complexitate, inclusiv la proceduri realizate sub anestezie generală asistată ATI.

Echipa locală, încă în formare, numără 30 de persoane, dintre care 14 medici și 9 asistente medicale, având profesioniști cu pregătire academică internațională, precum Dr. Bogdan Moldoveanu, lector internațional și unul dintre cei doi medici din România acreditați de Asociația Americană a Endodonților și în top 3 medici certificați de către Societatea Europeană de Endodonție.

Ce spune CEO-ul Clinicilor Dentare Dr. Leahu

„Industria serviciilor medicale și, în special, stomatologia, are nevoie de infrastructură construită performant, care să servească pacientului și să ofere siguranță. Experiența pandemiei ne-a adus în prim plan această realitate și a accentuat mai mult ca oricând că noi, medicii, avem responsabilitatea de a ne întoarce la valori fundamentale, la semenii noștri, investindu-ne resursele pentru a face bine. Avem de respectat o promisiune făcută pacienților noștri – de a le oferi sănătate reală și o  experiență excepțională pe tot parcursul vieții. Performanța medicală se măsoară și în ani alături, iar noi avem datoria de a crea o instituție medicală stomatologică sustenabilă pentru mai multe generații.”, declară dr. Ionuț Leahu, CEO și fondator Clinicile Dentare Dr.Leahu.

Centrul Regional de Excelență Clinicile Dentare Dr. Leahu. Echipe multidisciplinare

Serviciile stomatologice vor fi realizate în echipe multidisciplinare. Acestea vor acoperi de la tratamente uzuale la proceduri complexe. Pacienții își vor putea reface întreaga dantură în doar 24 de ore, iar cei care nu au suficient os și pentru care nu mai există altă variantă de a avea dinți ficși, vor putea opta pentru cea mai complexă intervenție stomatologică chirurgicală, implanturile zigomatice.

Plata prin card de credit

Pentru aceste servicii stomatologice, pacienții vor avea alternative de plată – prin card de credit, cu 12 sau 18 rate lunare fără dobândă sau prin programul DentalCredit, care asigură un plan de finanțare personalizat direct în clinică.

De asemenea, aceștia vor putea beneficia și de abonamente lunare la un cost redus, începând de la 20 lei, prin aplicația SanoPass, cu programarea și validarea vizitelor medicale prin scanarea unui cod QR, la recepția  clinicii. Acestea facilitează accesul la serviciile de prevenție – profilaxie dentară, radiologie și consultații – extrem de importante în condițiile în care prevenția din domeniu este la un nivel foarte scăzut (potrivit studiului Kantar realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național în ianuarie 2021, peste jumătate dintre români nu merg deloc la medicul stomatolog, iar 30% dintre familiile care au copii în întreținere nu i-au dus niciodată la un control stomatologic și nici nu-și propun să facă acest lucru).

Piața serviciilor stomatologice din Cluj

Piața serviciilor stomatologice din Cluj a avansat cu procente importante în fiecare an. Oraşul se situează pe locul 2 după București ca cifră cumulată a veniturilor jucătorilor locali din domeniu. Afacerile sunt estimate la aproximativ 104,6 milioane lei, potrivit Coface România.

În topul primelor 1000 de clinici de stomatologie la nivel național, se găsesc peste 50 de companii din Cluj.

Citește și Rețeaua Clinicile Dentare Dr. Leahu și Morphosis Capital anunță formarea unui advisory board