Slide

Stiri: Finante

Cetăţenii UE care se mută în alt stat vor putea să îşi transfere toate drepturile la pensie

16.04.2014

Cetăţenii Uniunii Europene care se mută în alt stat membru vor putea să îşi transfere toate drepturile la pensie, potrivit unei propuneri legislative adoptate de Parlamentul European, care urmează a fi aprobată formal de Consiliul de Miniştri.

„Textul aduce o îmbunătăţire reală a situaţiei multor lucrători. Este un mare pas înainte pentru libertatea de mişcare a lucrătorilor şi un impuls dat Europei sociale”, a spus raportorul Ria Oomen-Ruijten, adăugând că „o pensie bună este o necesitate, în contextul în care speranţa de viaţă a europenilor a crescut”.

Conform proiectului, perioada de subscriere necesară pentru ca o persoană să îşi păstreze drepturile la pensie suplimentară nu trebuie să fiemai lungă de trei ani.

Legislaţia actuală prevede că cei care se mută în alt stat membru nu îşi vor pierde drepturile statutorii la pensie, adică cele oferite de stat.

Nu există însă reguli similare la nivelul Uniunii Europene pentru schemele suplimentare de pensii, finanţate sau co-finanţate de angajatori. Prin urmare oamenii care se mută alt stat UE riscă să îşi piardă drepturile achiziţionate în decursul unei perioade, dacă aceasta nu este suficient de lungă de către statul în care se mută.