Stiri: Social

Cifrele de scolarizare pentru anul 2022-2023

Cifrele de școlarizare pentru anul 2022-2023, aprobate de Guvern

13.05.2022

Cifrele de școlarizare pentru anul 2022-2023. Guvernul a aprobat Hotărârea privind cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat şi pentru învățământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2022-2023.

Actul normativ cuprinde cifrele de școlarizare propuse pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2022/2023, repartizate pe niveluri de pregătire, forme și tipuri de învățământ.

Gradiniţe şi învăţământ primar

Astfel, pentru educația timpurie au fost alocate 665.000 de locuri, iar pentru învățământul primar- 935.000 locuri.

Pentru învățământul gimnazial cu frecvență la zi au fost alocate 813.000 locuri, pentru învățământul liceal (inclusiv seral și frecvență redusă) au fost alocate 157.600 de locuri, pentru învățământul profesional (inclusiv stagii practice) – 60.500 de locuri, pentru învățământul terțiar non-universitar (postliceal, inclusiv militar) – 32.776 de locuri.

Învățământul superior

Pentru învățământul superior au fost alocate 105.371 de locuri, dintre care:

  • 63.729 pentru studii universitare de licență
  • 36.642 pentru studii universitare de master

Pentru studiile universitare de doctorat au fost repartizate 3220 de locuri.

Pentru cetățenii străini, au fost alocate 1.800 de locuri pentru învățământul preuniversitar, respectiv 3.843 de locuri pentru învățământul superior.

Citeşte şi ASF lansează un nou program de educaţie financiară