Slide

Stiri: Companii

Director vânzări Schneider Electric România.

Cine este noul director de vânzări al Schneider Electric România?

04.07.2024

Director vânzări Schneider Electric România. Compania a anunțat că își consolidează echipa de management prin numirea lui Mihai Kis în funcția de Director de Vânzări Distribuitori pentru Schneider Electric România, Moldova şi Armenia. În noul lui rol, Mihai Kis se alătură echipei de management din România, înlocuindu-l pe Cristian Deaconu, care a avansat în cadrul organizaţiei în poziția de Global Distribution Channel Leader.

Director vânzări Schneider Electric România. Experiență profesională

Absolvent al Universității Tehnice din Cluj Napoca, cu o experiență de peste 22 ani în vânzări, Mihai aduce noi perspective în strategia de creștere a companiei, cât și în relația cu partenerii.

Anterior, Mihai a avut ca responsabilități în companie implementarea politicii comerciale pentru Partenerii Distribuitorii Oficiali în regiunea de nord-vest a țării și gestionarea portofoliului de clienți DIY.

Cu o experiență solidă în vânzări și abilități dezvoltate în managementul clienților și partenerilor mari retail, Mihai și-a demonstrat competențele care îl recomandă pentru noul său rol. El va avea ca responsabilități stimularea vânzărilor și crearea unei experiențe de impact pentru clienții si partenerii Schneider Electric Romania.

Abilitățile de leadership

„Ne bucurăm să-l anunțăm pe Mihai Kis în rolul de Director de Vânzări Distribuitori pentru Schneider Electric România, Moldova și Armenia. Experiența sa vastă în companie, în industrie și abilitățile sale de leadership vor contribui semnificativ la consolidarea relațiilor noastre cu distribuitorii și la creșterea performanțelor noastre. Suntem încrezători că Mihai va aduce un plus de valoare echipei de management și va continua să promoveze o experiență de impact către clienții și partenerii noștri”, a spus Lucian Enaru, Country General Manager România, Moldova & Armenia.

Schneider Electric România este subsidiara locală a companiei Schneider Electric, una dintre cele mai performante și mai longevive organizații, cu 25 de ani de activitate în România.

Având un portofoliu de clienți din cele mai diverse domenii economice – de la industria grea la retail, de la construcții la IT- compania furnizează în prezent în România produse și servicii pe patru piețe, toate mari consumatoare de energie electrică și cu obiective de eficientizare a consumului: piața de clădiri comerciale și rezidențiale, piața de industrie, cea de infrastructură și piața de rețele și centre de date.

Conform datelor globale, aceste patru piețe acoperă 70% din consumul energetic mondial, iar Schneider Electric furnizează pentru toate soluții și sisteme de automatizare și optimizare a consumului.

Citește și Poșta Română lansează un program de internship