Telecomunicatii

Cloud computing-ul, tehnologia din nori

01.06.2016

Soluțiile cloud scutesc firmele de cheltuieli cu servere, licențe, hosting, mentenanță sau personal tehnic. Din ce în ce mai des auzim vorbindu-se de cloud computing și de avantajele pe care implementarea  soluțiilor de cloud le poate aduce firmelor. Deși pare un concept extrem de complicat, lucrurile nu stau deloc așa, mai ales că scopul soluțiilor este de a simplifica lucrurile și de a reduce costurile. Așadar, ce este cloud-ul, cum funcționează și de ce este avantajos pentru o companie să apeleze la această soluție?

Cloud computing-ului reprezintă o soluție prin care se pot folosi resurse IT externe, prin intermediul Internetului. Fie că este vorba de servere, spații de stocare, aplicații sau orice alte servicii IT, folosirea soluției se face la cerere, în timp ce plata se efectuează pe măsura consumului. Altfel spus, este vorba de închirierea serverelor și a serviciilor IT, ceea ce este extrem de avantajos în condițiile în care costurile de cumpărare ale acestora sunt extrem de ridicate, iar nevoia de utilizare nu este constantă astfel încât să se justifice o investiție în acest sens. Mai exact, cloud computing-ul reprezintă accesarea la cerere, de resurse IT: hardware și software, prin intermediul internetului.

Conexiunea permanentă la Internet este, la ora actuală, foarte răspândită și din acest motiv aproape toate resursele se pot plasa în Internet. Furnizorii de cloud pun la dispoziția utilizatorilor aplicații și spațiu de stocare, iar utilizatorul are acces la acestea doar prin ajutorul unui browser, întrucât atât aplicația, cât și datele proprii nu sunt găzduite pe calculatorul sau serverul celui care le folosește, ci în cloud, pe serverul furnizorului de servicii.

Furnizorii de cloud  pun la dispoziția utilizatorilor aplicații și spațiu de stocare, iar utilizatorul are acces la acestea doar prin ajutorul unui browser

Soluțiile cloud scutesc utilizatorii de diverse costuri

Soluțiile cloud scutesc utilizatorii de cheltuieli cu servere, licențe, hosting, colocare, mentenanță sau personal tehnic. Gestionarea unei afaceri devine mult mai facilă, deoarece în loc de administrarea unei rețele de calculatoare, de servere, se apelează la serviciile specializate ale unui furnizor de date unde toate resursele de care o companie are nevoie sunt stocate.

Firmele nu sunt nevoite să achiziționeze infrastructura IT, ci doar să o „închirieze”, toate costurile reducându-se la un abonament lunar

Astfel, firmele nu sunt nevoite să achiziționeze infrastructura IT, ci doar să o „închirieze”, toate costurile reducându-se la un abonament lunar, care include tot ceea ce este nevoie pentru funcționarea ei.

Avantajele aduse de cloud

Printre avantajele pe care firmele le au atunci când aleg o soluție de cloud se numără faptul că se poate realiza sincronizarea datelor utilizatorului care folosește mai multe dispozitive, în sensul că acestea pot fi folosite atât după calculator, laptop, telefon sau tabletă.  De asemenea, viteza de calcul și capacitatea de stocare sunt sporite, dar fără investiții în propria configurație, iar datele nu pot fi furate.

Avantajele cloud-ului pentru firme: mobilitate, capacitate de stocare mare, siguranța datelor și putere de procesare și memorie

Totodată, un alt avantaj este reprezentat de faptul că o firmă are posibilitatea să crească sau să reducă resursele, în funcție de necesitățile sale.

Cele mai răspândite servicii de cloud computing sunt cele de tip e-mail și messaging, iar prețurile pentru o soluție de cloud computing pot porni de la 50.000 euro, acestea variind în funcție de solicitările utilizatorului și de complexitatea soluțiilor.

Prețurile pentru o soluție de cloud computing pornesc de la 50.000 euro

România, cea mai pregătită țară din regiune pentru a oferi servicii cloud

Un studiu realizat de Cisco arată că România este cea mai pregătită țară din Europa Centrală și de Est pentru a oferi servicii avansate în cloud pe infrastructură fixă și mobilă.

Creșterea traficului de date în cloud și adopția serviciilor de cloud sunt influențate de mai mulți factori. Printre aceștia, cei mai importanți factori sunt reprezentați de creșterea popularității serviciilor de cloud public (infrastructură accesibilă oricui prin Internet) pentru segmentul de business și gradul de virtualizare pentru zona de cloud privat (infrastructură accesibilă în interiorul unei companii).

În plus, numărul din ce în ce mai mare de conexiuni machine-to-machine (M2M – comunicare automată dintre două dispozitive printr-o rețea fixă sau mobilă) are potențialul de a genera și mai mult trafic în cloud în viitorul apropiat.

Componenta cloud devine din ce în ce mai importantă, studiile arătând că traficul de date pe acest segment va crește cu peste 30% în orice regiune a lumii

Componenta cloud devine din ce în ce mai importantă

Reprezentanții Cisco spun că, pentru o firmă, componenta cloud devine din ce în ce mai importantă, studiile arătând faptul că traficul de date pe acest segment va crește cu peste 30% în orice regiune a lumii în următorii cinci ani.

România nu face excepție, de aceea companiile mari, dar și instituțiile statului adoptă tot mai mult astfel de servicii, iar utilizatorii individuali doresc să aibă acces la conținutul și serviciile lor de aproape oriunde și de pe orice dispozitiv, având așteptarea ca datele lor să fie în siguranță. În plus, extinderea acestor tipuri de servicii, alături de utilizarea la scară tot mai mare a dispozitivelor mobile, va genera și o creștere a aplicațiilor de cloud mobil.

Astfel, se creează oportunități foarte mari pentru operatorii de profil care vor deveni jucători tot mai importanți în ecosistemul industriei de telecomunicații.

150 de milioane de euro până în 2017

Conform estimărilor făcute de Euroweb România, valoarea pieței de servicii de tip cloud computing din România va depăși 150 de milioane de euro până în 2017, în condițiile în care companiile și instituțiile publice conștientizează necesitatea acestora și încep să le implementeze.

De asemenea, compania Ymens, estimează că piața românească de soluții cloud va ajunge la 200 milioane de euro, în anul 2018, soluțiile pentru afaceri în cloud raportând o creștere medie anuală de 15-20% în următorii ani. Conform reprezentanților companiei, cloud-ul este un pas natural în evoluția tehnologică.