Preşedintele Klaus Iohannis a decis să retrimită Codul Fiscal în Parlament. În cererea de reexaminare se precizează că în materie fiscală, legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ. Astfel, în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate.
„Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante și cu consecințe negative pe termen lung reprezintă o experiență pe care nu numai clasa politică nu si-o mai poate permite dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetățeni”, se arată în documentul citat.
Preşedintele Iohannis a mai afirmat, în cererea de reexaminare, că susţine relaxare şi simplificare fiscală prin reducerea unor taxe și impozite în condițiile în care sunt asigurate premisele pentru consolidare fiscală și predictibilitate.
„Din această perspectivă, considerăm că noul Cod fiscal poate fi pus în aplicare numai după o riguroasă și temeinică analiză a implicaţiilor întregului set de măsuri fiscale şi bugetare asupra construcţiei bugetului general consolidat, atât pentru anul 2016, cât şi pentru anii următori și numai cu respectarea obligațiilor asumate de România şi a legislaţiei interne referitoare la disciplina financiar-bugetară”, conform preşedintelui.
Conform acestuia, punerea în aplicare a noului Cod fiscal ar genera implicaţii majore la nivelul construcției bugetare pentru anii următori din perspectiva obiectivului de menținere a consolidării fiscale.
Potrivit evaluărilor Comisiei Europene și Fondului Monetar Internațional, punerea în aplicare a noului Cod fiscal atrage, în mod evident, ratarea obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO), respectiv: deficit structural de 1% din PIB și deficit bugetar ESA de 1,2% din PIB, conform Programului de Convergență și Strategiei Fiscal-bugetare. O asemenea dinamică denotă instabilitate în abordarea fiscal-bugetară: de la deficite mari se trece la deficite mici, apoi din nou la deficite mari etc.
„În absenţa unei ajustări negative de mare amploare pe latura cheltuielilor, cadrul fiscal-bugetar preconizat va fi incompatibil cu menţinerea procesului de consolidare fiscală şi cu respectarea obiectivului bugetar pe termen mediu asumat de Guvern prin documentele oficiale de politică economică, respectiv prin Strategia Fiscal-bugetară 2015-2017 şi prin Programul de Convergenţă 2015 – 2018. Cu alte cuvinte, prin noul Cod fiscal se va înregistra o abatere semnificativă de la cadrul de stabilitate și predictibilitate asumat prin tratatele europene și legislația internă. În acest sens, se cuvine a fi subliniată diferența majoră dintre un deficit bugetar neintenționat, ca efect al unei dinamici economice nefavorabile, și un deficit bugetar deliberat, așa cum este cazul scenariului actual de politică fiscal-bugetară”, explicat Klaus Iohannis.
De asemenea, din perspectiva sustenabilității cadrului fiscal-bugetar, în legătură cu intrarea în vigoare a Codului fiscal în forma transmisă la promulgare sunt semnalate o serie de riscuri interne şi externe.
Astfel, în plan intern, riscurile și vulnerabilitățile ar putea fi reprezentate, în primul rând, de revenirea la o politică fiscal-bugetară prociclică, într-un moment cât se poate de nepotrivit, în care ţara noastră are nevoie să iasă pe termen lung din capcana politicilor prociclice, care induc creștere economică nesustenabilă și dezechilibre masive în recesiune. În al doilea rând, un alt risc este reprezentat de absența unei corelări necesare între prioritățile și politicile fiscale, pe de o parte, și prioritățile și politicile bugetare, pe de altă parte.
O consecință a intrării în vigoare a noului Cod fiscal poate fi şi neglijarea unor priorități bugetare asumate prin consens politic, cum ar fi obiectivul de creștere a bugetului pentru apărare la 2% din PIB până în anul 2017.
Alte riscuri și vulnerabilități la adresa cadrului fiscal-bugetar ar putea decurge din contextul european și internațional actual, în care situația economică a Greciei generează incertitudini majore, nu doar în zona euro, iar piețele financiare globale pot resimți șocuri și căderi dintre cele mai puternice. În acest context, riscul de finanțare ar putea crește semnificativ.
„Totodată, semnalăm că promovarea unui model economic axat pe creșterea consumului în dauna investițiilor ar putea supralicita aportul consumului la creșterea economică și, în plus, ar putea afecta și competitivitatea și balanța externă a României. Nu în ultimul rând, actualul scenariu fiscal-bugetar ar putea afecta obiectivul asumat explicit de către Guvern privind aderarea la Zona Euro”, afirmă preşedintele.
Acesta a mai spus că România, ca stat membru al Uniunii Europene, şi-a asumat o serie de obligații în vederea respectării unor indicatori fiscali-bugetari prevăzuți expres în legislația primară și secundară a Uniunii Europene, precum și în Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, ratificat prin Legea nr. 83/2012. În conformitate cu prevederile acestui tratat care, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Constituție, face parte din dreptul intern, România și-a asumat angajamentul de a atinge obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) în 2015. Potrivit indicatorului de datorie publică, în cazul României MTO semnifică o țintă de deficit structural de maxim 1% din PIB.
„Prin consecințele pe care le poate antrena intrarea în vigoare, noul Cod fiscal vine în contradicție cu principiile instituite de Legea responsabilității fiscal-bugetare, fiind ignorat chiar scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv acela de a derula politici fiscal-bugetare responsabile, prudente, în contextul economic actual, care să permită cadrului fiscal-bugetar acomodarea rapidă la o serie de şocuri şi incertitudini de pe pieţele financiare și din economia globală”, se mai precizează în cererea de reexaminare.