Stiri: Economie

Coduri COR 2021

Coduri COR 2021: O nouă actualizare efectuată de Ministerul Muncii

22.11.2021

Coduri COR 2021. Ministrul Muncii și Protecției Sociale a emis două ordine prin care se actualizează Clasificarea Ocupațiilor din România (COR). De asemenea, se simplifică procedura de actualizare periodică la cererea utilizatorilor, ce urmează a fi transmise la președintele Institutului Național de Statistică în vederea semnării.

Coduri COR 2021. 65 de noi ocupații

În urma acestui demers, au fost introduse în Clasificarea Ocupațiilor din România 65 de noi ocupații, dintre care 45 la cererea utilizatorilor și 20 ca urmare a preluării unor ocupații din Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor, Calificărilor și Ocupațiilor, care se regăsesc în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior.

Astfel, trei ocupații au fost mutate dintr-o grupă de bază în altă grupă de bază corespunzătoare și alte două au fost redenumite conform cerințelor actuale ale pieței muncii. 15 dintre ocupațiile nou introduse țin de domeniile IT și digitalizare.

Au fost eliminate 62 de ocupaţii

Pe de altă parte, au fost eliminate din Clasificarea Ocupațiilor din România 62 de ocupații care nu se mai practică. Acestea din urmă vor fi însă introduse într-o grupă reziduală, existând posibilitatea de a fi activate la cererea angajatorilor.

”România se dezvoltă, iar piața muncii trebuie să fie pregătită să facă față unei competiții internaționale. Prin introducerea unor meserii ale viitorului și trecerea ocupațiilor care nu se mai practică într-o grupă specială, reziduală, am făcut un prim pas pentru adaptarea forței de muncă la noile cerințe ale pieței. Este important, de asemenea, ca angajatorii să fie încurajați să se adreseze Ministerului Muncii pentru actualizarea permanentă a Clasificării Ocupațiilor din România, atunci când doresc introducerea unei noi ocupații cerute pe piață, redenumirea celor care există în COR sau eliminarea altora care nu se mai practică.

Am flexibilizat mult procedura și am introdus noi termene, astfel încât cererile de actualizare a Clasificării Ocupațiilor din România să fie soluționate în maximum 20 de zile lucrătoare. Toate aceste modificări sunt utile și necesare pentru că, odată introdusă în COR o nouă ocupație, se vor putea organiza programe de formare și se vor putea standardiza calificările, astfel încât să existe forță de muncă calificată în ocupația cerută pe piața muncii”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii.

Coduri COR 2021. Procedura a fost simplificată

Clasificarea Ocupațiilor din România se actualizează trimestrial sau ori de câte ori se impune. Procedura de actualizare a fost simplificată pentru a veni în întâmpinarea utilizatorilor – agenți economici, administrația publică centrală și locală, unități bugetare, indiferent de forma de proprietate, organizațiile patronale, sindicale, profesionale și politice, fundațiile, asociațiile, persoanele fizice și juridice – care solicită introducerea, eliminarea, redenumirea sau mutarea unei ocupații într-o altă grupă:

– S-a introdus fișa descriptivă a ocupației care va ajuta utilizatorul în completarea descrierii ocupației;

– Au fost eliminate memoriul justificativ, studiile și analizele necesare până acum pentru actualizarea la cerere;

– A fost realizat un model-tip al cererilor;

Obţinerea avizului

– În cazul noilor ocupații care necesită aviz pentru a fi introduse în COR, Ministerul Muncii este cel căruia îi revine sarcina depunerii cererii și obținerii avizului de la ministerul de resort sau, după caz, de la asociaţiile profesionale / aviz consultativ emis de comitetul sectorial aferent ramurii de activitate sau de către Asociația Națională a Comitetelor Sectoriale din România, fără a fi necesară implicarea utilizatorilor în această procedură. Termenul prevăzut pentru transmiterea cererii către ministerul de resort este de două zile lucrătoare, răspunsul urmând a fi primit în termen de 5 zile lucrătoare și comunicat apoi de către Ministerul Muncii către solicitant în termen de 10 zile lucrătoare;

– Dacă cererea de introducere a unei noi ocupații depusă de angajator se suprapune cu o ocupație existentă în Clasificarea Europeană a Aptitudinilor, Competențelor, Calificărilor și Ocupațiilor (ESCO), aceasta va fi preluată în COR fără a mai fi nevoie de avize suplimentare;

– Prin excepție, pentru introducerea în COR a unei profesii reglementate la nivel național, chiar dacă aceasta este inclusă în ESCO, va fi necesară obținerea avizului din partea ministerului de resort;

O nouă reglementare

– A fost introdusă o nouă reglementare potrivit căreia, periodic, din 4 în 4 ani, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Institutul Național de Statistică, pe baza unor analize ale pieței muncii, elimină din COR ocupațiile care nu se mai practică pe piața muncii, prin ordin comun al acestor instituții;

– S-a reglementat posibilitatea ca MMPS să respingă cererile de introducere a ocupațiilor care contravin legii și bunelor moravuri;

– Cererile pentru actualizarea COR depuse de către utilizatori la Ministerul Muncii și Protecției Sociale vor fi soluționate în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării acestora.

Citeşte şi Ce beneficii extrasalariale au acordat companiile în pandemie?