companii sustenabile MOL

MOL, printre cele mai sustenabile companii din lume

14.09.2018

Companii sustenabile: Grupul MOL a fost inclus, din nou, în Dow Jones Sustainability Index (DJSI). Acesta este al treilea an consecutiv în care compania se situează în clasamentul celor mai performante firme internaționale din Europa Centrală şi de Est, în materie de sustenabilitate.

Raportul anual de evaluare a sustenabilităţii plasează MOL în segmentul de 15% de la vârful clasamentului.

Grupul este inclus în categoria celor mai performante companii integrate de petrol și gaze la nivel mondial, în materie de sustenabilitate.

În plus, MOL este singura companie selectată din regiunea emergentă europeană.

Companii sustenabile. Cum se calculează Dow Jones Sustainability Index?

Încă din anul 1999, Dow Jones Sustainability Index urmărește performanţa economică, de mediu și socială a companiilor listate la bursă la nivel mondial. Indicele este conceput pentru a identifica societăţile care excelează în comparație cu celelalte firme din domeniul lor de activitate.

Bazându-se pe o analiză a performanței durabile a unei companii, DJSI ţine cont de 23 de criterii primare și peste 100 de criterii secundare.

Companii sustenabile. Ce spun reprezentanţii MOL?

Reprezentanţii MOL spun că includerea în clasament este rezultatul angajamentelor asumate pe termen lung.

„Având în vedere angajamentul pe termen lung în ceea ce priveşte dezvoltarea durabilă, compania MOL este încântată de această recunoaştere ca jucător de top în domeniul mediului, social și al guvernării (ESG), de către unul dintre cei mai cunoscuți indici bursieri din lume dar şi de către alte agenții de cercetare și de rating: Dow Jones, MSCI şi Sustainalytics”, au afirmat reprezentanţii MOL, într-un comunicat de presă.

În plus, aceştia spun că MOL își propune să-și adapteze în continuare operaţiunile la noile provocări ale lumii. În special, este vorba de emisii reduse de carbon. Acesta este un obiectiv al transformării strategice pe termen lung a companiei.

Citeşte şi Ce capacitate de colectare a uleiului uzat deţine MOL România?

 

 

 

Citiți și despre: