Slide

Stiri: Construcții

Companiile preferă clădirile de birouri din Nordul Bucureştiului

20.01.2015

Majoritatea companiilor care şi-au mutat biroul anul trecut au ales partea de nord a Bucureştiului, 76% dintre firme preferând zonele de centru-nord şi nord. În 2014, în Capitală, trei sferturi din companii au închiriat birouri în Nord: 59% din spaţiile de birouri tranzacţionate se află în zona de centru-nord şi 17% în zona de nord, potrivit unei analize ESOP.

La mare distanţă, la egalitate pe locul trei, se află zona ultracentrală şi zona de centru-vest, fiecare cu o pondere de 8% din totalul tranzacţiilor.

 „Clădirile noi cu suprafeţe foarte mari livrate în 2014 sau aflate în construcţie în zona de nord au atras cei mai multi chiriaşi, proximitatea metroului, a zonei rezidenţiale pentru expaţi, a noului mall şi calitatea superioară a proiectelor au reprezentat principalele motive pentru care au fost alese aceste clădiri. Estimăm că şi în 2015 această zonă se va menţine pe primul loc ca  volum total de suprafeţe tranzacţionate”, declară Alexandru Petrescu, Managing Partner ESOP Consulting l CORFAC International.

Clădiri vedetă preferate de chiriaşi în 2014 au fost Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România, situată în zona Barbu Văcărescu din Centru-Nord, cu 11 contracte încheiate în 2014, din care două intermediate de către ESOP,  Hermes Business Campus, din zona Dimitrie Pompeiu, care a atras zece chiriaşi, care au închiriat în total peste 14.000 mp, Ethos House, cu şase clienţi noi şi parcurile de afaceri pentru care au optat companiile multinaţionale care au dorit să-şi strângă angajaţii sub acelaşi acoperiş – Globalworth Campus (TELEKOM, 25.000 mp), North Gate (Renault, 20.000 mp), Bucharest One (Vodafone, 16.000 mp) şi Green Court (Orange, 13.700 mp).

„Estimăm că în 2015 şi în 2016 pe lângă tranzacţiile din zona de nord vor începe să crească, ca număr şi ca suprafaţe închiriate şi tranzacţiile din zona de centru-vest unde s-au anunţat mai multe proiecte care cumulează peste 100.000 mp cum ar fi Sema Park, Afi Business Parc, Orhideea Towers”, apreciază Alexandru Petrescu, Managing Partner ESOP Consulting l CORFAC International.