Comportamentul de consum al romanilor

Cum s-a schimbat comportamentul de consum al românilor în timpul pandemiei?

13.11.2020

Comportamentul de consum al românilor. Se înregistrează o creștere de 41% a sectorului e-commerce pe fondul pandemiei de coronavirus. Pe 2 noiembrie 2020 – în cadrul evenimentului GPeC SUMMIT Online – au fost anunțate rezultatele studiului anual asupra sectorului e-commerce din ţara noastră, realizat de compania de cercetare de piață iSense Solutions pentru GPeC. Cercetarea a fost efectuată în perioada martie-octombrie 2020, pe un eșantion reprezentativ pentru mediul urban, iar datele au fost culese bianual, în luna mai (la finalul perioadei de carantină) și în octombrie.

Comportamentul de consum al românilor. Ce spun autorii studiului?

“De 4 ani lucrăm împreună cu iSense Solutions pentru monitorizarea evoluției sectorului E-Commerce din România, iar în 2020 ne-a interesat cu atât mai mult comportamentul consumatorilor, dată fiind situația pandemică actuală. Ne-am bucurat să vedem creșteri semnificative privind comerțul online în cifrele prezentate la GPeC SUMMIT Online – evenimentul de referință în E-Commerce și Digital Marketing din România”, spune Andrei Radu, CEO & Founder GPeC.

Comportamentul de consum al românilor. Un impact semnificativ

Pandemia de coronavirus a avut un impact semnificativ asupra pieței și a obiceiurilor de cumpărare. În plus, aceasta a însemnat o oportunitate pentru creșterea cumpărăturilor online.

Conform iSense, dacă în 2019 piața de e-commerce a înregistrat tranzacții în valoare de 4,25 miliarde de euro, până la finalul acestui an se estimează o creștere a vânzărilor la o valoare totală de până la 6 miliarde de euro.

Numărul persoanelor care fac cumpărături online a avansat cu 13% față de 2019, iar valoarea medie cheltuită pentru cumpărăturile online a înregistrat o creștere semnificativă de 41% față de 2019.

Comportamentul de consum al românilor. Plata cu cardul

O altă schimbare de comportament a fost modalitatea prin care clienții au ales să plătească pentru cumpărături, incidența plăților online cu cardul crescând cu 17% față de anul 2019. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în prima parte a anului până în luna Mai (15%) urmând o perioadă de creștere de doar 2% în perioada Mai-Octombrie 2020.

În ceea ce privește comportamentul de cumpărare în magazinele fizice, 43% dintre respondenți declară că se simt inconfortabil să facă cumpărături din magazinele tradiționale, pentru că acestea sunt prea aglomerate (71%) și nu se respectă regulile de distanțare (68%).

Ce au cumpărat românii?

Cea mai mare evoluție în materie de vânzări online a fost înregistrată de serviciile de Catering/Livrare de mâncare gătită. Acest segment a avut o creștere de 124% față de aceeași perioadă a anului 2019. Ca urmare a schimbărilor de comportament pe fondul pandemiei, și alte categorii de produse au înregistrat creșteri în vânzări cu mult peste media din 2019:

  • Cărți/Reviste – 113%
  • Pet Shop – 113%
  • FMCG – 110%

Comportamentul de consum al românilor. Top 10 categorii în funcție de valoarea medie a tranzacțiilor pe an

1. Catering / Livrare de mâncare gătită – 124% (de la 212 lei în 2019, la 475 lei în 2020)

2. Cărți/Reviste – 113% (de la 127 lei în 2019, la 269 lei în 2020)

3. Pet Shop – 113% (de la 128 lei în 2019, la 272 lei în 2020)

4. FMCG – 110% (de la 355 lei în 2019, la 746 lei în 2020)

5. Produse de bricolaj – 87% (de la 244 lei în 2019, la 455 lei în 2020)

6. Produse handmade – 86% (de la 107 lei în 2019, la 199 lei în 2020)

7. Servicii de telecomunicații – 75% (de la 244 lei în 2019, la 427 lei în 2020)

8. Sex shop – 75% (de la 49 lei în 2019, la 86 lei în 2020)

9. Computere, accesorii software/hardware – 61% (de la 514 lei în 2019, la 825 lei în 2020)

10. Fashion – 45% (de la 474 lei în 2019, la 689 lei în 2020)

Comportamentul de consum al românilor. Ce magazine online preferă românii

În cele două perioade analizate în cadrul studiului, s-au observat schimbări de preferințe în ceea ce privește magazinele online de unde românii aleg să își facă cumpărăturile.

Top 10 magazine / aplicații de cumpărături din categoria FMCG

• Carrefour – 37% Octombrie 2020, 39% Mai 2020

• Kaufland – 35% Octombrie 2020, 45% Mai 2020

• eMAG – 28% Octombrie 2020, 31% Mai 2020

• Bringo – 23% Octombrie 2020, 17% Mai 2020

• Auchan – 23% Octombrie 2020, 32% Mai 2020

• Mega Image – 15% Octombrie 2020, 21% Mai 2020

• Cora – 14% Octombrie 2020, 14% Mai 2020

• Glovo – 12% Octombrie 2020, 9% Mai 2020

• Solaris – 1% Octombrie 2020, 4% Mai 2020

• Furnicamarket – 1% Octombrie 2020, 2% Mai 2020

Comportamentul de consum al românilor. Top 10 magazine / aplicații de cumpărături din categoria Catering

• FoodPanda – 34% Octombrie 2020, 39% Mai 2020

• Glovo – 32% Octombrie 2020, 30% Mai 2020

• PizzaHut – 26% Octombrie 2020, 32% Mai 2020

• Takeaway – 19% Octombrie 2020, 16% Mai 2020

• Jerry’s Pizza – 14% Octombrie 2020, 13% Mai 2020

• Bringo – 10% Octombrie 2020, 10% Mai 2020

• Domino’s Pizza – 8% Octombrie 2020, 12% Mai 2020

• Presto Pizza – 7% Octombrie 2020, 9% Mai 2020

• UberEats – 5% Octombrie 2020, 9% Mai 2020

• CuptorulCuLemne – 4% Octombrie 2020, 3% Mai 2020

Comportamentul de consum al românilor. Top 10 magazine / aplicații de cumpărături din categoria Fashion

• eMAG – 66% Octombrie 2020, 44% Mai 2020

• H&M – 40% Octombrie 2020, 44% Mai 2020

• Fashion Days – 34% Octombrie 2020, 28% Mai 2020

• Carrefour – 23% Octombrie 2020, 15% Mai 2020

• About You – 20% Octombrie 2020, 13% Mai 2020

• Zara – 19% Octombrie 2020, 26% Mai 2020

• AliExpress – 18% Octombrie 2020, 12% Mai 2020

Auchan – 16% Octombrie 2020, 12% Mai 2020

• Bershka – 16% Octombrie 2020, 18% Mai 2020

• Miniprix – 13% Octombrie 2020, 10% Mai 2020

Comportamentul de consum al românilor. Top 10 magazine / aplicații de cumpărături din categoria Produse farmaceutice

• Farmacia Tei – 55% Octombrie 2020, 54% Mai 2020

• Sensiblu – 32% Octombrie 2020, 33% Mai 2020

• FarmaciaLaPretMic – 10% Octombrie 2020, 10% Mai 2020

• Medifarm – 8% Octombrie 2020, 8% Mai 2020

• Pcfarm – 6% Octombrie 2020, 5% Mai 2020

• Pfarma – 5% Octombrie 2020, 8% Mai 2020

• Glovo – 5% Octombrie 2020, 5% Mai 2020

• Bringo – 5% Octombrie 2020, 5% Mai 2020

• Efarma.ro – 5% Octombrie 2020, 4% Mai 2020

• Pilulka – 3% Octombrie 2020, 2% Mai 2020

Comportamentul de consum al românilor. Top 10 magazine / aplicații de cumpărături din categoria Cosmetice

• eMAG – 45% Octombrie 2020, 50% Mai 2020

• Farmacia Tei – 31% Octombrie 2020, 26% Mai 2020

• Elefant – 25% Octombrie 2020, 27% Mai 2020

• Sephora – 24% Octombrie 2020, 22% Mai 2020

• Yves Rocher – 23% Octombrie 2020, 24% Mai 2020

• Notino – 22% Octombrie 2020, 19% Mai 2020

• Douglas – 12% Octombrie 2020, 11% Mai 2020

• Marionnaud.ro – 7% Octombrie 2020, 6% Mai 2020

• Makeup.ro – 6% Octombrie 2020, 7% Mai 2020

• Pink Panda – 5% Octombrie 2020, 4% Mai 2020

Top magazine / aplicații de cumpărături din categoria Bricolaj

• Dedeman – 75% Octombrie 2020, 76% Mai 2020

• Leroy Merlin – 29% Octombrie 2020, 34% Mai 2020

• Hornbach – 21% Octombrie 2020, 15% Mai 2020

• Bricodepot – 18% Octombrie 2020, 23% Mai 2020

• Mathaus.ro – 7% Octombrie 2020, 9% Mai 2020

• Bricoshop.ro – 7% Octombrie 2020, 6% Mai 2020

• E-bricolaj.ro – 4% Octombrie 2020, 4% Mai 2020

Comportamentul de consum al românilor. Previziuni pentru Black Friday 2020

Românii sunt din ce în ce mai familiarizați cu Black Friday, 99% dintre respondenții la studiu declarând că au auzit de acest eveniment, iar 75% dintre aceștia au și făcut cumpărături de Black Friday în trecut.

Efectele pandemiei par să influențeze și deciziile de cumpărare de Black Friday pentru români, astfel că anul acesta 72% dintre cei chestionați intenționează să cumpere produse de Black Friday, 84% aleg să cumpere din magazine online și doar 36% din magazine fizice (față de 45% în anii trecuți). Conform studiului, 99% dintre respondenți intenționează să cumpere din România, iar 18% iau în considerare și magazinele online din străinătate. (răspuns multiplu)

Citeşte şi dm drogerie markt: stabilitate prin adaptarea la nevoile clienților și angajaților

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Cum s-a schimbat comportamentul de consum al românilor în timpul pandemiei?

  1. Pingback: Cum s-a schimbat comportamentul de consum al românilor în timpul pandemiei? – Reporter

Comentariile nu sunt permise.