Slide

Stiri: Companii

Concluzii CFO Conference 2023.

Concluzii CFO Conference 2023: Directorii financiari dețin un rol cheie în dezvoltarea sustenabilă

03.04.2023

Concluzii CFO Conference 2023. Transformarea digitală a departamentului financiar, gestionarea scenariilor de risc, oportunitățile de finanțare pentru creșterea companiei sunt doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul CFO Conference 2023.

Cea de-a 8-a ediție a reunit 230 de directori financiari și economici, consultanți fiscali și specialiști în domeniu, ce au fost prezenți fizic, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, dar și virtual.

Două sesiuni de prezentări

Conferința a inclus două sesiuni de prezentări și un panel de dezbatere. Cei care nu au ajuns la eveniment pot solicita înregistrarea conferinței pe site-ul BusinessMark, în secțiunea On Demand.
Prima sesiune a fost deschisă de Cristina Săulescu, Partener, Cabot Transfer Pricing, care a vorbit despre provocările fiscale ale anului 2023.

„Modificările din anul 2023 sunt făcute să vină atât în sprijinul angajatorului, cât și al angajatului, dar apar și foarte multe întrebări; sunt foarte multe neclarități în această zonă. În ceea ce privește impozitul pe veniturile din salarii, și-au pierdut caracterul de venituri neimpozabile mai multe astfel de venituri: contribuțiile la un fond de pensii facultativ, primele de asigurări voluntare de sănătate, contravaloarea cheltuielilor suportate de angajator sau plătitorul de venituri cu testele medicale pentru COVID, dacă erau făcute la inițiativa acestuia.

De asemenea, își pierd caracterul de venituri neimpozabile sumele acordate angajaților care își desfășoară activitatea în regim de telemuncă – se puteau acorda anumite sume pentru acoperirea cheltuielilor cu utilitățile. O parte din aceste venituri, care fuseseră neimpozabile și acum nu mai sunt neimpozabile, se duc în categoria veniturilor care sunt neimpozabile, în limita unui plafon de 33% din salariul de bază. Acesta este al doilea plafon care se aplică. Fiecare venit care intră sau ar putea să intre în această categorie este, la rândul lui plafonat”, a spus ea.

„Cu cât avem mai multe date, cu atât putem face mai multe predicții”

Guillaume Macczak, Assurance CFO & GBS Services Partner, EY România, care a vorbit despre importanța de a identifica acea componentă a activității business-ului care are nevoie de date.

„Cu cât avem mai multe date, cu atât putem face mai multe predicții. Anul trecut, am făcut un sondaj care a relevat că, din perspectiva unui CFO român asupra finanțelor viitorului, managementul datelor se afla pe locul 3 în ceea ce privește prioritățile. În 2023, Gartner a confirmat că, la nivel global, strategia de analiză a datelor se află în fruntea agendei pentru directorii financiari din întreaga lume.

De ce ar trebui să ținem cont atunci când începem un proiect de date financiare? Trebuie să începem de la rezultat – în loc să pui toate datele pe care le ai în «lacul tău de date» și apoi te întrebi cum le poți folosi, hai să facem asta în sens invers. Mai întâi, încearcă să vezi unde este cea mai mare nevoie de date. Nu automatiza ceva ce nimeni nu folosește! Din momentul în care faci o selecție a datelor, vei descoperi că oamenii nu folosesc raportarea completă pe care o trimiți; unii nu o folosesc deloc. Observă datele, pentru a reveni la întrebarea: De unde provin aceste date? Apoi integrează-le în «lacul tău de date» și începe să verifici procesul. Ar trebui să privești spre originea datelor ori de câte ori identifici o problemă. Acesta este un proces în desfășurare.”

Concluzii CFO Conference 2023. Automatizarea proceselor de control

Un alt subiect abordat în cadrul conferinței a vizat automatizarea proceselor de control. Astfel, Costin Baicu, CFO Grup, DocProcess, a vorbit despre platforma BEA.

„Orice proces de digitalizare este un proces de transformare, un proces prin care strategia de business este aplicată și implementată în organizație, prin intermediul tehnologiei. Procesele transformării digitale au cam trei zone mari de aplicabilitate: modificarea/adăugarea unui model de business nou, excelența operațională și digitalizarea relației cu clienții – practic, reducerea fricțiunii pe care o avem în interacțiunea cu clienții.

Aceasta aduce foarte multe beneficii și foarte mulți clienți în companie. Mergând la o scară mai largă, în cadrul oricărei organizații sunt cam patru fluxuri importante de business: fluxurile de intrare, fluxurile operaționale, fluxurile de HR și cele de livrare către clienți. Aceste fluxuri aduc cu ele fluxuri de date care curg într-o anumită direcție, cu o anumită eficiență și cu un anumit cost în cadrul organizației și care pot fi îmbunătățite prin utilizarea tehnologiilor existente, prin implementarea de soluții moderne care să accelereze aceste fluxuri și să reducă costurile. Desigur că organizațiile funcționează într-un ecosistem – practic, asta este ceea ce automatizăm noi.

Automatizăm interacțiunea dintre organizații în cadrul ecosistemului în care ele funcționează și sunt interacțiuni cu clienți, cu furnizori, cu autorități ale statului – cu mulți stakeholderi, care se pot controla, automatiza și eficientiza prin intermediul unei platforme care, practic, stă în centrul acestor rețele de informații”, a explicat el.

Surse de finanțare

În continuare, Iulian Sorescu, Partner, Head of Financial & State Aid Romania, State Aid Expert, Noerr, a vorbit despre soluțiile pe care le au companiile pentru a găsi surse de finanțare.

„Ca oameni de finance, mergeți la un consultant în momentul în care aveți probleme sau să le preîntâmpinați. Vom discuta astăzi despre ce putem face pentru a găsi surse de finanțare pentru proiectele pe care le au companiile. De cele mai multe ori, suntem ocupați cu a procesa date, a răspunde șefilor cu privire la parametri financiari care sunt sau nu în grafic, trebuie să fim la punct cu toate noutățile fiscale, iar pe partea de finanțare va trebui să fim intuitivi, să știm ce își dorește o companie și ce surse de finanțare are.

Este rolul nostru, ca oameni de finance, să le spunem liderilor de business că pot obține finanțări pe anumite proiecte pe care le gândesc. Trebuie să știți, în avans, ce surse de finanțare există. Dacă în contabilitate unele procese se pot automatiza, în finanțări nu există un robot care să îți spună imediat ce forme de finanțare ai. De aceea, este foarte important să discutăm din când în când, să aflăm planurile de dezvoltare ale fiecărei companii – indiferent că sunt pe termen scurt, mediu sau lung, să facem mereu un update privind sursele de finanțare existente pentru ca, în momentul în care proiectele respective se concretizează la nivel de idee să putem contribui proactiv.

Foarte multe proiecte eșuează în momentul în care vin prea târziu în pregătirea aplicației. Sunt foarte multe surse de finanțare, pentru că ne aflăm la finalul unui ciclu în care au existat fonduri europene, ajutoare de stat, iar în etapa intermediară care va începe anul viitor, cu un nou ciclu de finanțare de șapte ani, există foarte multe surse de finanțare care se deschid, unele foarte din scurt, altele anticipat, și pe care este bine să le cunoașteți”, a spus el.

Etapele necesare pentru a transforma structura departamentului financiar

Adrian Secolof, Head of FP&A EuMEA, Nufarm, Business Coach, a vorbit despre etapele necesare pentru a transforma structura organizațională a departamentului financiar.

„Este bine, pe cât posibil, să ne creăm propriile agende și să fim înaintea curbei de schimbare. Pandemia a fost momentul T0 în care am conștientizat că putem folosi tehnologia de acasă, iar acesta este momentul în care companiile au realizat că digitalizarea poate deveni o realitate. Astăzi vreau să vorbesc despre cum arată astăzi departamentul financiar, care sunt etapele necesare pentru a transforma structura organizațională a departamentului financiar, să fie pregătit pentru viitor, și aș vrea să discutăm despre câteva predicții referitoare la cum va arăta departamentul financiar în viitor.

Conform Gartner, pentru a schimba designul structurii de financiar, trebuie să ținem cont de patru piloni. În primul rând, să creăm avantajele activității de financial planning și analysis, partea de controlling, shared services și transformation leadership. Shared services nu se aplică tuturor companiilor, doar celor foarte mari, unde acestea ar aduce eficiență în procese și ar putea elibera resursa la nivel de țară, pentru a își centra atenția pe activități cu valoare adăugată. Sunt, încă, foarte multe organizații care lucrează fragmentat – departamentele nu sunt integrate foarte bine.

Practic, acest lucru ar trebui să se schimbe și să existe un flux foarte bun între departamente. Este, totodată, foarte important să decuplăm oamenii de financiar de la activitățile curente de suport. Transformation leadership presupune ca liderii din departamentul financiar să cunoască tehnologia.”

Concluzii CFO Conference 2023. Tehnologia ca nou tip de manager financiar

Prima sesiune de prezentări a CFO Conference 2023 a fost încheiată de Bogdan Avramescu, Sales Manager, Allevo, care a vorbit despre tehnologia ca nou tip de manager financiar, disponibil 24/7.

„Antreprenorii români, în ultima perioadă, apelează tot mai mult la aplicații pentru a-și gestiona afacerile și pentru a înțelege ce se întâmplă cu banii companiei. Pornind de la nevoia acestora de digitalizare, am dezvoltat o aplicație care ajută antreprenorii să își rezolve o serie de probleme și nevoi, precum faptul că foarte multe IMM-uri nu își permit un CFO. În cele mai multe cazuri, întâlnim un contabil care nu are în responsabilități managementul financiar. Posibilitatea de gestionare a cash flow-ului o reprezintă fișierul de tip Cash Flow, un fișier destul de greu de administrat, unde companiile trebuie să completeze manual, detaliat, toate încasările și toate plățile. De asemenea, se întâlnesc cu o dificultate în colectarea și interpretarea informațiilor din diferite surse: extrase de cont, bilanțuri, facturi, dar și din interpretarea acestor date”, a spus el.

Standardele ESG

Cea de-a doua sesiune a fost deschisă de Marius Ghica, Group CFO, Green Group, care a adus în discuție standardele ESG și felul în care organizațiile ar putea migra spre o economie circulară.

„Economia circulară are beneficii economice tangibile. Dincolo de amprenta de C02, care este extrem de importantă, există economii importante de energie, de material, folosind materiale reciclate în producerea unor produse finite. Există, o evoluție atât la nivelul individual, la nivelul societății, dar și la nivelul companiilor, pe fondul ESG, împingând înainte domeniul economiei circulare. Acesta este un domeniu de perspectivă, având un potențial foarte, foarte bun, nu numai din motive de mediu. Cantitatea de ambalaj pe care o consumă un cetățean din România este cam jumătate din ceea ce consumă un neamț sau un belgian. Potențialul este imens. Vom consuma mai mult, o dată cu creșterea economică, dar vom și recicla mai mult. Avem un concurent foarte puternic, groapa de gunoi, pentru că este o variantă foarte ieftină.”

Concluzii CFO Conference 2023. Un CFO modern

Un CFO modern trebuie să „migreze” între zona operațională și cea de strategie, având totodată în vedere trendurile din zona de tehnologie, a punctat Ioana Arsenie, Strateg financiar, Trusted Advisor.

„Se vorbește foarte mult despre evoluția de la un rol de contabil la un rol de CFO. Acolo se lucrează, acolo știm care sunt pașii. Mai departe, este vorba mai mult despre persoană decât despre cifre – este momentul în care se produce acel punct de inflexiune în dezvoltarea personală și profesională, și în care putem să accesăm alt nivel. Ar trebui să facem management de carieră și un plan de succesiune. Este nevoie de lucrul cu antreprenorul pe strategie, așa că plecăm de la bază, de la operațiuni, pentru a ajunge la nivelul strategic.

În România, singura soluție pentru creșterea PIB-ului este creșterea numărului de companii peste 1 milion de euro și știm foarte bine că, în țări precum Polonia, Ungaria, rata companiilor de peste 1 milion de euro la 1000 de locuitori este de 2-3 ori mai mare decât la noi, iar ecosistemul creat de multinaționale ajută foarte mult la ridicarea IMM-urilor. Un CFO strategic va migra foarte mult între operațional și strategic, pentru a fi performant, va fi la curent cu zona de macroeconomie, cu trendurile, dar și la nivel tehnologic.”

Transformarea digitală

Transformarea digitală poate conduce spre inovație, la nivel de organizație, a explicat Mateusz Majewski, Vice President South Eastern Europe, UiPath.

„Aș vrea să discutăm despre subiectul transformării digitale și a departamentului financiar ca o zonă de finanțe autonomă, ce poate conduce întreaga organizație spre inovație. Putem percepe departamentul financiar ca unul din liderii ce poate încuraja inovația și transformarea digitală a companiei. Însă CFO-ul se confruntă cu o mulțime de sarcini manuale, extrem de repetitive și care sunt supuse unor erori umane, având, totodată, un anumit impact asupra clienților.

Una dintre provocările observate este legată de procesul de raportare, ce poate avea o anumită limitare și un anumit impact, bazat pe complexitatea aplicațiilor pe care le utilizați. Când întrebăm departamentul financiar care sunt beneficiile transformării digitale, vorbim de mai mult decât de economisirea banilor: vorbim și de reziliență, vorbim despre continuitate, despre un scor extern de satisfacție.

Există multe studii despre noua generație care urmează să intre în organizații, vorbim despre skilluri digitale, despre săptămâna de lucru de patru zile. Cum vom putea fi productivi dacă folosim procesele de-acum, cu limitările lor? Există anumite obiective ce trebuie îndeplinite la sfârșitul zilei. Cine va face asta? Digitalizarea este unul din subiectele la care orice organizație se uită în acest moment. Vedem inflația, vedem previziunile pentru anul următor – nu va fi ușor. Organizația va trebui să se ocupe de toate aceste procese și să le gestioneze”, a punctat el.

Panel de discuție

Ultima parte a conferinței a fost dedicată unui panel moderat de Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark, la care au participat: Alexandru Nomicos (Bergenbier), Dumitru Turcanu (OLX Europe RE | Naspers Classifieds | Otodom.pl | Imovirtual.pt | Storia.ro | Kiwi Finance), Adriana Ionas (2performant.com) și Darius Ienci (DB Cargo România).

Citește și Evenimente BusinessMark 2023: Calendarul conferințelor