Concluzii CFO Conference Cluj-Napoca 2023. Specialiști locali din domeniul financiar au participat pe data de 15 mai 2023 la CFO Conference Cluj-Napoca. Zece experți din companii de top au abordat teme actuale și de mare importanță, privind provocările cu care se confruntă departamentele financiare și au aflat cum reușesc liderii acestora să le transforme în oportunități, prin intermediul digitalizării.
O atenție sporită a fost acordată perioadei instabile cu care ne confruntăm, astfel că liderii invitați și-au exprimat părerea cu privire la cum pot naviga organizațiile astfel de momente și cum se prevede anul 2023, dar și perioada următoare, pentru companii.
Aspecte și noutăți fiscale
În cadrul evenimentului au fost prezentate și analizate, totodată, aspecte și noutăți legislative și fiscale: impozitarea nomazilor digitali și a lucrătorilor culturali, prețurile de transfer în contextul actual (directive europene, inflație, război, creșteri de dobânzi și taxe, plafonări prețuri, modificarea Codului de Procedură), inspecții fiscale ale dosarului de prețuri de transfer, aspecte privind beneficiile fiscale, avantajele beneficiilor extrasalariale cu fiscalitate redusă și creșteri ale veniturilor cu un cost redus al companiei.
Datele contabile
„Companiile devin mai mari, iar datele contabile trebuie să treacă prin mai multe mâini, să fie verificate de mai multe structuri din cadrul managementului. Asta înseamnă că echipele operaționale de accounting au mai puțin timp pentru a face înregistrările contabile”, a precizat Bogdan Roman, Head of Finance EMEA, Vertiv, prezentând un model de reorganizare a echipei care să ducă spre o mai mare eficiență a departamentului.
„Am făcut o analiză și va trebui să conștientizăm că schimbarea e propusă într-o echipă care, din start, este rezistentă la schimbări. Oamenii care lucrează pe o anumită structură au o rezistență, însă printr-o transformare a modului în care lucrăm, oamenii se pot roti în echipe, pot face mai multe activități. Asta înseamnă că perioada de recrutare este mai mare, va trebui să căutăm oameni mai pregătiți. Munca remote a deschis diferite oportunități, atât pentru angajați, cât și pentru companii. Noi încurajăm munca de la birou și am implementat-o la nivel global. A fost o perioadă dificilă pe partea de people, dar privim spre beneficiile care vin la pachet în a fi toți în același spațiu. Însă avem și oameni cu care lucrăm remote și care asigură anumite nevoi, cum ar fi din Slovacia sau Turcia”, a mai adăugat acesta.
Colectarea și interpretarea datelor
În continuare, Guillaume Macczak, GBS & Finance Advisory Lead, EY Romania, a vorbit despre colectarea și interpretarea datelor.
„În 2023, simțim presiune din partea clienților, resimțim impactul inflației, presiunea de a face trecerea la digital și provocările lanțului de aprovizionare. Acum ne pregătim și pentru standardele ESG, dar o altă întrebare urgentă este legată de date. Cum le putem implementa? Cum le putem folosi? Cum începem un proiect de date financiare? Cum putem aduna datele?”, a spus el, oferind câteva soluții.
• Creați un caz solid de utilizare și detaliați beneficiile comerciale asociate la nivel înalt.
• Fii adaptabil la noile tendințe (stocare în cloud, AI, machine learning).
• Creați o infrastructură de date mai bună.
• Investiți în business intelligence, pentru a evita dependența excesivă de Excel.
• Creați valoare prin intermediul datelor dvs.
• Creați un cadru de securitate și opțiuni de recuperare în caz de urgență
• Definiți cerințele de capacități organizaționale pentru a pune în aplicare strategia.
• Regândiți abordarea din punct financiar a talentelor, colaborarea și analiza avansată a datelor.
• Empowerment continuu al întregului personal.
• Jucați-vă cu datele: analiză diagnostică, analiză predictivă, analiză prescriptivă, analiză text, analiză statistică
Concluzii CFO Conference Cluj-Napoca 2023. Mobilitatea culturală și fiscală
O altă temă abordată în cadrul CFO Conference Cluj-Napoca a vizat mobilitatea culturală și fiscală – impozitarea nomazilor digitali și a lucrătorilor culturali.
Astfel, Mitel Spătaru, Tax Partner, Crowe Romania, a precizat: „O să vă vorbesc despre lupii singuratici, nomazii digitali. La nivelul UE se discută despre mobilitatea persoanelor, mai ales în partea de muncă de IT și sunt țări care au introdus o legislație specifică. Ce este un nomad digital? Un străin care este angajat cu un contract de muncă la o companie nerezidentă sau deține o companie nerezidentă, care prestează servicii în IT&C la distanță.
România poate să atragă, pe de o parte, turiști.Pe de altă parte, poate ei găsesc România interesantă și decid să rămână pentru o perioadă mai lungă de timp. Legislația fiscală s-a adaptat zonei de imigrări și a introdus niște facilități: dacă nomazii digitali petrec mai puțin de șase luni pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive pe teritoriul României, ei nu datorează impozit pe venit și nu datorează contribuții sociale (CAS și CASS). După cele șase luni, persoana în cauză trebuie să își stabilească rezidența fiscală, dacă decide să rămână în România și trebuie să depună un chestionar. Datorează impozit pe venit, conform Codului Fiscal sau Convenției de evitare a dublei impuneri și datorează contribuții sociale obligatorii, conform Codului Fiscal sau Acordului de securitate socială.”
Beneficii fiscale
La rândul său, Costin Manta, Partener, Departamentul de Impozite Indirecte, EY România, a abordat în cadrul conferinței subiectul beneficiilor fiscale.
„Există două tipuri de grupuri fiscale: grupul de impozit pe profit și grupul de TVA. Cu grupul de TVA probabil că sunteți obișnuiți, pentru că există de ceva timp. Nu este cel pe care îl vedeți în UE, ci unul care permite consolidarea poziției de TVA. Ce înseamnă asta? Presupune că dacă am un grup de trei firme – două sunt în poziție de rambursare și una în poziție de plată – se pot compensa sumele lor și doar se plătește sau se rambursează diferența. Este un avantaj major pe zona de cash-flow, mai ales dacă una din societăți are investiții, iar cealaltă are vânzări cu TVA. Singurul dezavantaj de care vă pot spune este că, dacă veți avea o inspecție fiscală și aveți un grup de 3-5 firme, problema este că nu veți avea o inspecție fiscală pe o societate, ci pe întreg grupul – toate societățile vor fi inspectate în același timp. Altfel, pe partea de cash-flow, cel puțin în materie de TVA, mai ales dacă aveți investiții majore, beneficiile sunt foarte importante. Există câteva diferențe între grupul TVA și cel pe impozit pe profit”, a precizat el.
Prețuri de transfer
În continuare, Alina Andrei, Partner, Cabot Transfer Pricing, a vorbit despre prețurile de transfer în contextul actual (directive europene, inflație, război, creșteri de dobânzi și taxe, plafonări prețuri, modificarea Codului de Procedură).
„România a transpus prevederile Directivei (UE) 2021/2.101 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2021 de modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește prezentarea, de către anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe profit. Directiva a fost transpusă prin modificarea / completarea legislației naționale – a Ordinului 1802 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate. Această directivă transpune o serie de obligații de raportare informații financiare (taxele plătite, împărțirea veniturilor, profiturilor și angajaților per țări) pentru societățile care fac parte din grupuri MNE cu CA consolidată > 3,7 mld. Lei sau aprox. 748 mil. EUR.
Persoane care vor fi obligate să raporteze: grupuri MNE cu sediul în România și sucursale / filiale (contribuabili mijlocii și mari) ale unor grupuri cu sediul în afara României, cu CA consolidat, mai mare de 3,7 mld. Lei sau aprox. 748 mil. EUR. Instituțiile financiare sunt deja obligate să raporteze”, a explicat ea.
Concluzii CFO Conference Cluj-Napoca 2023. Transformarea departamentului financiar
Care sunt provocările și oportunitățile ce apar atunci când organizația trece printr-un proces de transformare a departamentului financiar?
Răspunsul a venit de la Anca-Daniela Turcas, Chief Financial Officer, Sonaca Aerospace Transilvania: „În primii ani de existență ai departamentului financiar (2018 – 2022), compania a crescut semnificativ și au cerut cerințe noi de raportare. Directorul economic a avut o orientare spre raportări interne și partea de controlling, pregătire și follow-up buget, prețuri de transfer, automatizare și implementări de IT. La rândul său, managerul financiar a fost orientat spre: internalizare contabilitate şi parţial taxe, situaţii financiare statutare, raportări de grup pentru consolidare, automatizare şi implementări IT.
Ne îndreptăm spre o structură mai clară. Sperăm să avem în curând în echipă un analist financiar, care să fie axat pe partea de performanță internă. Am avut o perioadă foarte dinamică, am crescut foarte mult și am învățat că, de multe ori, soluțiile simple, concrete, punctuale, sunt cele care ajută cel mai mult în activitatea de zi cu zi. Ce ne-a făcut mai agili în toți acești ani? Ne-a ajutat foarte mult suportul primit de la departamentul IT în implementare și eficientizare. În plus, monitorizăm timpul de lucru și activitățile zilnice, facem ședințe de departament în care avem un status pe activități, discutăm despre blocking points. Avem fișierele stocate pe server într-o locație comună, la care are acces întreaga echipă. Avem liste clare de taskuri și am eliminat activitățile care nu aduc valoare”, a punctat ea.
Panel de dezbatere
Cea de-a doua parte a conferinței a fost dedicată unui panel de dezbatere moderat de Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark, la care au participat: Ovidiu Robotin (Broadridge), Gabriela Blaj (Life is Hard / Work Soft), Bogdan Roman (Vertiv) și Nicolae Barbu (Somproduct Grup).
Citește și Evenimente BusinessMark 2023: Calendarul conferințelor