Slide

Stiri: Companii

Concluziile conferinței „Be Inspired.Make it Happen” Iași 2024

Concluziile conferinței „Be Inspired.Make it Happen” Iași 2024: impactul AI-ul în business

03.11.2025

Concluziile conferinței „Be Inspired.Make it Happen” Iași 2024. Aproape 400 de antreprenori au fost prezenți la conferința Be Inspired. Make it Happen de la Iași, organizată de Asociația B-Leader, în parteneriat cu DoingBusiness.ro și susținută de Raiffeisen Bank România.

Adopția de noi tehnologii și importanța acestora în dezvoltarea accelerată a companiilor a fost una dintre temele centrale abordate în cadrul conferinței.

AI-ul reprezintă atât o oportunitate, cât și o amenințare

Conform unui studiu realizat de Raiffeisen Bank, pentru românii de peste 35 de ani, AI-ul reprezintă atât o oportunitate, cât și o amenințare. Au existat câteva constatări interesante: de exemplu, 20% dintre bărbați cred că AI-ul nu va avea un impact prea mare asupra locurilor de muncă. Pe de altă parte, aproximativ 30% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani sunt îngrijorate că automatizarea va reduce numărul locurilor de muncă.

Totodată, studiul arată că angajații văd AI-ul ca soluție în dobândirea de noi competențe, recalificări și identificarea de activități care pot fi dezvoltate alături de tehnologie. În acest sens, formarea digitală și programele de reconversie profesională devin priorități, pentru ca viitorul locului de muncă să fie protejat, nu amenințat, de evoluția AI.

“Prin intermediul acestei serii de evenimente susținem business-urile românești care performează în domeniilor lor să fie mai competitive și, de ce nu, să țintească spre piețele internaționale. Încurajăm astfel companiile să adopte noile tehnologii, să dezvolte produse și servicii inovatoare și să le transforme într-un avantaj competitiv real pe piețele externe. În acest fel, vom putea avea un mediu de business mai puternic, iar pe termen lung vom putea consolida poziția României ca hub de antreprenoriat și inovație”, a declarat Cristian Sporiș, Vice-Președinte, Divizia Corporate & Investment Banking și Membru în Consiliul Director al Raiffeisen Bank România.

Perspective relevante

Evenimentul de la Iași a reunit numeroși lideri din domeniul financiar-bancar, IT&C, construcții, automotive, agricultură și producție sau marketing & comunicare, care au împărtășit perspective relevante despre cum poți folosi inteligența artificială pentru a-ți dezvolta business-ul, cum scalezi afacerea într-un climat în continuă schimbare; cum crești un business în era branding-ului și marketing-ului, etc.

Printre aceștia s-au numărat Zdenek Romanek, President & CEO, Raiffeisen Bank România, Cristian Sporiș – Vice-Președinte, Divizia Corporate și Investment Banking, Raiffeisen Bank România, Cristian Popescu – Country Lead Enterprise Business, AWS România; Ionuț Dumitru – Economist Șef, Raiffeisen Bank România, Laura Mihăilă – Președinte IAA & Director Marketing, Comunicare și Customer Experience, Raiffeisen Bank România, Marius Ioniță – CEO, Alumil România; Daniel Groza – Head of R&D Location AUMOVIO Iași, Andreea Ioniță – Digital and Innovation Director, Central and Eastern Europe, CRH, Gabriel Pavel – Regional Director Balkans, Hungary, Czech Republic & Slovakia, Fsas Technologies – a Fujitsu company, Lucian Florea – Founder & CEO, FRYDAY, Nicolae Șerban – CEO, Grup Șerban Holding, Lucian Haraga – Director de Strategie și Risc, Semtop Group, Marius Filipaș – Managing Partner, Infinity Edge AI.

Evenimentul de la Iași este al treilea din seria de evenimente regionale “Be Inspired. Make it Happen”. Precedentele evenimente, de la Timișoara și Craiova au adunat în total peste 700 de manageri și antreprenori. Următoarea sesiune din această serie va avea loc la Constanța, pe 20 noiembrie.

Citește și Piața pensiilor private din România în prima parte a anului 2025