Slide

Logistica

Sofer Uber

Cum devii şofer Uber?

01.11.2018

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un şofer Uber în România. La nivel mondial, serviciile Uber sunt disponibile în peste 80 de ţări şi aproape 700 de oraşe. Per total, serviciul asigură nu mai puţin de 40 de milioane de curse în fiecare lună. În anul 2016, Uber a avut venituri brute de 20 de miliarde de dolari, în timp ce venitul net a ajuns la 6,5 miliarde de dolari.

Valoarea de piaţă a companiei se ridica în anul 2017 la 69 de miliarde de dolari.

De ce aleg şoferii Uber?

Conform unui studiu efectuat la nivel mondial, principalele două motive pentru care şoferii aleg să lucreze pentru Uber sunt reprezentate de veniturile ridicate (91%), precum şi de programul flexibil (87%).

În luna mai a anului 2018, comunitatea Uber în România anunţa că a ajuns la 1 milion de utilizatori. Şi, în acest context, tot mai mulți se întreabă ce ar trebui să facă pentru a deveni şoferi Uber  şi cât ar putea câştiga pe lună din această activitate.

În România, Uber  are peste 1 milion de utilizatori

Serviciul de transport a fost lansat în ţara noastră în februarie 2015. Primul oraş în care Uber a fost accesibil a fost București. În cei trei ani de prezenţă în ţara noastră, Uber s-a extins în Cluj Napoca, Brașov şi Timișoara.

Majoritatea șoferilor sunt eligibili pentru a se înscrie în aplicaţia Uber. Astfel, cei care vor să devină şoferi Uber în București, Cluj, Brașov sau Timișoara, trebuie să ştie că procedura de înregistrare nu este una complicată.

Înainte de a li se permite să efectueze curse folosind aplicația Uber, toți potențialii șoferi parteneri trebuie să treacă printr-un proces de evaluare care include examinarea unui act de identitate cu fotografie și a altor documente relevante, în vederea determinării eligibilității.

Toți potențialii șoferi Uber trebuie să treacă printr-un proces de evaluare

Înregistrarea se face online. Şi documentele tot online trebuie transmise către Uber. Excepţie face doar cazierul judiciar, care trebuie adus la Centrul Uber de suport pentru șoferii parteneri. În plus, permisul de conducere trebuie să fie obţinut de minimum un an.

Lista documentelor necesare pentru a deveni şofer Uber:

  • Permis de conducere
  • Carte de identitate
  • Cazier judiciar fără înscrisuri
  • O fotografie de profil pentru șofer

Fotografia trebuie să fie făcută din față. Poza trebuie să cuprindă chipul și partea superioară a umerilor iar fotografiile persoanelor cu ochelari de soare nu sunt acceptate.

Totodată, fotografia conducătorului auto trebuie să fie fără alte obiecte sau persoane în cadru, bine luminată și focalizată. Nu se acceptă o fotografie a unui document sau o altă fotografie imprimată.

Documente necesare pentru a te înscrie ca şofer Uber:

– certificat de înmatriculare

– asigurare obligatorie RCA

Cerințe mașină Uber

Dacă vrei să devii şofer Uber, şi maşina ta trebuie să îndeplinească o serie de condiţii.

Conform cerinţelor aplicaţiei, maşina trebuie să fie în patru uşi şi să aibă aer condiţionat. De asemenea, autovehiculul trebuie să fie bine întreţinut şi să nu aibă daune vizibile.

În ceea ce priveşte documentele necesare, şoferul trebuie să deţină certificatul de înmatriculare şi asigurarea obligatorie RCA.

Condiţii maşină Uber: patru uși, aer condiționat, foarte bine întreținută și fără daune vizibile

Condiţii pentru şoferii UberX şi Uber Select

În cazul serviciilor UberX, maşina trebuie să aibă, în plus, o capacitate de transport de minimum patru pasageri, exceptând şoferul.

Totodată, dubele si mașinile cu gabarit mare nu sunt acceptate la Uber.

În ceea ce priveşte Uber Select, serviciu disponibil doar în Bucureşti, maşina trebuie să aibă acelaşi condiţii ca cele de la UberX, însă există o listă de modele acceptate pentru această opţiune. În general, sunt acceptate mai multe modele, însă maşina nu trebuie să aibă anul de fabricaţie sub 2007.

Condiţii şoferi Uber Childseat

Pentru serviciul Uber Childseat, toate mașinile care se califică pentru UberX și Select sunt eligibile. Cerința adițională este ca mașina să aibă disponibil un scaun pentru copil. Acest serviciu este disponibil în București și Cluj-Napoca.

Cât câştigă un şofer Uber?

Venitul mediu al unui şofer Uber pe lună este, la nivel mondial, de 354 de dolari.

În România, Uber a depăşit pragul de 1 milion de utilizatori. Acest fapt arată că în cei trei ani de activitate, a depăşit nivelul de serviciu de nișă, care se adresa în special tinerilor, la un serviciu pentru toată lumea.

Siguranţa şoferilor şi a pasagerilor

Pentru cei care se tem de siguranţa lor atunci când aleg Uber, compania transmite că toate cursele Uber sunt monitorizate prin GPS de la început până la sfârșit. Așa că, dacă se întâmplă ceva, există o evidență a tuturor curselor Uber.

Toate cursele Uber sunt monitorizate prin GPS de la început până la sfârșit

De asemenea, aplicaţia permite să transmiţi prietenilor și familiei informații despre starea cursei pentru ca aceștia să-ți urmărească traseul și să știe când ajungi în siguranță la destinație.