Pe data de 26 februarie va avea loc o nouă conferinţă Afaceri.ro, la Bacău. Astfel, timp de o zi, peste 11 vorbitori – antreprenori, consultanţi, specialişti – vor discuta despre provocările anului, oportunităţile de finanţare europeană, cum pot fi îmbunătăţite strategiile de marketing cu ajutorul mediului online şi care sunt tendinţele în domeniul construcţiilor şi amenajărilor.
Conform organizatorilor Conferinţei Afaceri.ro, au trecut doar şapte săptămâni din 2016, iar scenariul pe care-l avem în faţă ne arată că vom avea parte de un an al provocărilor: schimbările Codului Fiscal, viitoarele alegeri locale şi parlamentare, rata de absorbţie a fondurilor europene, vulnerabilităţile economiilor vecine, îndemnându-ne să fim cu ochii-n patru pe mediul de afaceri românesc.
„Anul 2016 se anunţă un an important, cu o prognoză de creştere economică, cu două rânduri de alegeri politice, cu noi programe de finanţare deschise şi cu un nou val de antreprenori care vor să obţină perfomanţă în mai multe domenii. Toate aceste lucruri ne ambiţionează să ridicăm nivelul întâlnirilor şi de aceea am invitat alături de noi specialişti, antreprenori ambiţioşi şi lideri vizionari”, spune Marius Alexa, CEO Arhipelago – organizatorul conferinţelor Afaceri.ro.
În cadrul conferinţei, va fi analizat şi prezentat modul în care mediul online şi dezvoltarea tehnologică accelerată influenţează modelele de afaceri, politicile de marketing şi intrumentele de lucru.
Sesiunea New Media & Marketing online îi va avea că speakeri pe Marius Alexa (Arhipelago), Marius Sescu (online marketing specialist) şi Valentin Burlacu (fondator studiourile de film Rofilco).
De asemenea, lista speakerilori prezenţi la eveniment este completată de Corneliu Pricope, Director, CAEx Bacău, Nick Vercruyssen, CEO al grupului de firme ISSCO, Marius Maier, Manager General & Owner, CMC GRUP Broker de Asigurare, Marilena Dinu, Director General, D.D.E. Trading şi Dana Ghinet, Manager partener, Acces Project Investments.