Conferința Afaceri.ro Târnave 2017, a cincea din seria de conferințe naționale organizate sub sigla Afaceri.ro de anul acesta, va avea loc pe data de 23 mai , începând cu ora 9:30, la Restaurant „Stejaru’“ din Târnăveni .
Evenimentul este organizat de Asociația Întreprinzătorilor de pe Târnave – ASITAR, în parteneriat cu Arhipelago și APEC. Sub titlul „Întrebările sunt de fapt răspunsuri”, această conferință se dorește a fi un toolkit antreprenorial, care să ofere unelte pentru dezvoltarea antreprenorului.
Conferinţa va aborda teme de interes pentru antreprenorii locali, cum ar fi: Business Vip’S, Inteligența financiară a antreprenorului, Tipare mentale ale antreprenorului de succes, Comunicare cu personalitate, Sfaturi de business: mijloace de protecție și impozite și Viziune conjugată a țăranului și sociologului asupra antreprenoriatului. Toate aceste subiecte vor fi discutate prin prisma unei provocări adresate speakerilor, aceea de a găsi întrebările semnificative din domeniul lor de expertiză, care odată puse, pot deschide mintea antreprenorului, astfel încât acesta să găsească cele mai bune răspunsuri.
“În afaceri, ca și în viață, toți căutăm cele mai bune răspunsuri. Acestea sunt rezultatul întrebărilor pe care ni le punem. Ele ne vor arăta direcția în care va curge energia noastră. Provocarea pe care am adresat-o speakerilor, aceea de a identifica întrebările potrivite, a pornit de la un citat din Socrate: „Calitatea răspunsurilor primite depinde de calitatea întrebărilor puse”, a declarat Dan-Ioan Popșor, organizator.
Printre speakerii care au confirmat prezența la eveniment se numără: Andy Szekely (Antreprenor, autor și speaker), Eusebiu Burcas (Fondator Burcash), Mihaela Stroe (Coach & trainer), Magnoliu Stan (Director Smart HR), Horațiu Sasu (Consultant în afaceri, jurist și economist), Mircea Munteanu (Manager operațiuni România, Elastoffice Elveția).
Conceptul evenimentului susține și promovează crearea de noi parteneriate între participanții la conferință și speakerii prezenți.
Mai multe detalii despre Conferința Afaceri.ro Târnave 2017, inclusiv agenda completă și informații despre speakeri, pot fi găsite pe pagina oficială: http://www.afaceri.ro/conferinta-afaceri-ro-tarnave-2017/.