Conferința „Copilul tău, Campion la Viață. Conferința gratuită din București, „Copilul tău, Campion la Viață”, ediția a XVIII-a, cu tema „Ghid de supraviețuire pentru Sărbători: cum ne păstrăm sănătatea, silueta și starea de bine”, va avea loc pe 28 noiembrie 2023, de la ora 19:00, la sediul Bodyshape.
”Vă așteptăm fie singuri, fie însoțiți de copiii dumneavoastră (7 ani+), pentru o experiență inedită de învățare a celor mai utile sfaturi legate de un stil de viață sănătos”, anunță reprezentanții Shakespeare School.
Evaluări gratuite ale compoziției corporale
Primii 25 de părinți care se prezintă la locația evenimentului se vor bucura de evaluări gratuite ale compoziției corporale cu aparatul Tanita.
În plus, toți cei prezenți la conferința din 28 noiembrie, vor primi cadou acces gratuit și nelimitat în luna decembrie la antrenamentele de fitness din cadrul Bodyshape Transformation Centre.
Certificatul de Participare va fi automat transmis, începând cu data de 29 noiembrie (pe adresa de e-mail cu care v-ați înregistrat).
Speakeri
FLAVIUS URSACHI: specialist nutriție și fitness. Este certificat ca Precision Nutrition Coach la școala de nutriție din SUA coordonată de dr. John Berardi.
El este Triplu Campion Național la Campionatele Naționale de Culturism și Fitness. Are peste 10 ani de experiență ca specialist în transformare corporală.
Ca Fitness Manager la Bodyshape Transformation Centre coordonează programele de transformare corporală. Ajută oamenii să își îmbunătățească sănătatea, să reintre în formă și să își transforme mindsetul într-unul pozitiv.
MIRELA HORUMBĂ: psiholog autonom cu practică privată, acreditat de Colegiul Psihologilor din România, Este absolventă a programului masteral „Psihodiagnoză, psihoterapie experiențială unificatoare – PEU și dezvoltare personală” (Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București) și membră a WAPP (World Association for Positive and Transcultural Psychotherapy).
Este autoarea programului înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci din România „Busola părinților”, bazat pe certificările internaționale în metoda finlandeză Kids Skills, cu elemente din „Circle of Security” și Feuerstein Instrumental Enrichment.
ANDREEA PĂUNOIU: profesor și psiholog. Coordonează Programul de Mindfulness și Dezvoltare personală la Shakespeare School. Andreea studiază de peste 10 ani domeniul psihologiei, în care deține o diplomă de licență și una de master și în 2021 a absolvit Programul de Formare în Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale al Asociației de Psihofarmacoterapie și Știinte Cognitive.
Este Senior Coach NeuroMindfulness acreditat de NeuroMindfulness Institute și a obținut de la Mindful Schools USA certificatele Mindfulness Fundamentals și Mindfulness Essentials for Educators.
Un dialog între experți în educația modernă, psihologie, nutriție și părinți.
În cadrul acestei ediții speciale a Conferinței, Shakespeare School și Bodyshape își propun un dialog pe care nu trebuie să îl ratați, între experți în educația modernă, psihologie, nutriție și părinți.