Conferinta de Leadership Feminin 2019

Conferința de Leadership Feminin 2019. Peste 600 de femei au luat parte la eveniment

04.04.2019

Conferința de Leadership Feminin 2019 a avut loc pe data de 28 martie. Evenimentul, ajuns la cea de-a 8-a ediție, a reunit peste 600 de femei și 23 de bărbați – oameni cu emoțiile și încrederea lor. Conferința a cuprins 13 speech-uri, networking, șase premii oferite în cadrul Galei, momente artistice cu balerine și un dans aerial spectaculos susținut de Christine Van Loo – de șapte ori campioană națională la acro-gimnastică în SUA.

Artiști, oameni de televiziune și femei din business-ul românesc și-au spus poveștile în fața femeilor din comunitatea The Woman.

Conferința de Leadership Feminin 2019 pe scurt:

• Irina Margareta Nistor ne-a îndrumat să învățam din greșelile altora, pentru că noi nu avem timp suficient să le facem pe toate, în vreme ce Ioana Enache a subliniat că viața nu este despre a avea, ci despre a fi.

• Sonia Argint Ionescu a discutat despre momentul în care motivația atinge forma disciplinei și că de cele mai multe ori nu conștientizăm nevoia de echilibru decât atunci când el ne lipsește.

• Ionela Năstase a abordat latura jurnalismului social

• Panelul de dezbatere a abordat tematica schimbării personale și profesionale alături de Maria Dermengiu, Ileana Badiu și Alina Dumitru.

• Dite Dinesz ne-a purtat pe poteci neumblate și ne-a arătat cum pacea poate lua forma fizică.

• Irina Rimes ne-a întors către valorile care ne fac oamenii de astăzi – ne-a vorbit despre iubire, investiția în propria persoană, respectul față de tine și ceilalți, curajul de a fi asumat.

Conferința de Leadership Feminin 2019. Gala Premiilor – #LeadersofChange

Gala a adus pe scenă femei autentice care au înțeles că acțiunile lor fac diferența în industria din care fac parte.

Femeile și inițiativele premiate în cadrul evenimentului sunt:

• Lifetime Career Award a fost acceptat de Irina Margareta Nistor și oferit de AEGON. Distincția a venit ca o recunoaștere a modului în care Irina Nistor a reușit să inspire o ţară întreagă.

• Game Changer Award a fost acordat Mirelei Bucovicean – fondator Molecule F. Premiul a fost oferit de către Raiffeisen Bank.

• ARIES Transilvania a acordat premiul Education Award ONG-ului care face posibilă educația digitală și tehnologică – Simplon România.

• Millennial Leader Award – premiul pentru inovație și tehnologie a unei femei din generația Millennials a revenit Xeniei Munteanu (CEO Plannable). Premiul a fost oferit de Liberty Technology Park.

• Turkish Airlines a oferit premiul pentru Badass Woman Giuliei Anghelescu – cântăreață, vlogger și actriță la început de drum în filmul “Faci sau taci” pentru reinventare și schimbarea mentalității conform căreia femeile cool sunt mămici, iubite, prietene sau soții.

• The Most Appreciated Leader Award este distincția care revine Mirelei Retegan. Premiul a fost oferit de către Sissi România.

O nouă ediție The Woman

19 Martie 2020 este data oficială a celei de-a 9-a ediții The Woman Leadership Conference.

„Pentru a fi lideri cu adevărat, trebuie să fim mai întâi liderii corpurilor noastre” – plecând de la această idee, echipa The Woman a inițiat alături de Patricia Rusu, nutriționist și realizator al emisiunii “Gustul Sănătății” în cadrul Look Medica, campania de conștientizare și informare asupra reducerii cantității consumului de zahăr.

Campania se desfășoară pe parcursul a trei luni. În plus, aceasta este susținută cu informații și sfaturi concrete care să contribuie pe termen lung la îmbunătățirea calității vieții.

Citește și Titluri de stat pentru populație aprilie 2019. Decizia luată de Ministerul de Finanțe

 

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Conferința de Leadership Feminin 2019. Peste 600 de femei au luat parte la eveniment

  1. Pingback: Romanian Workplace Management Forum 2019 | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.