Slide

Stiri: Social

Conferinta Eduspace

Conferința Eduspace: prima conferință de educație altfel din România

07.09.2023

Conferința EDUSPACE, prima conferință bazată 100% pe activități practice, se lansează oficial pentru studenții și profesorii universitari. În 27 octombrie, studenții și profesorii universitari din Brașov alături de FREUDENBERG se întâlnesc pentru a se pregăti pentru viitoarea carieră, anticipând provocările care apar în piața muncii și tendințele de viitor. Participarea în cadrul conferinței este gratuită.

Conferința EDUSPACE – Agendă

Conferința EDUSPACE din 27 octombrie va include activități practice, comune alături de studenții – profesorii – și echipa companiei FREUDENBERG. Teme precum: oportunități de carieră, piața muncii, dezvoltarea de competențe vor fi explorate practic, iar la final se va realiza și o vizită în cadrul companiei.Conferinta Eduspace

Scopul tuturor activităților practice din cadrul conferinței este multiplu:

  • Studenții dezvoltă abilități de comunicare, lucrul în echipă sau adaptabilitate pentru a se pregăti pentru viitoarea lor carieră. Tinerii au parte de activități ce îi ajută să înțeleagă piața muncii, să intre în contact cu angajatorii și să descopere pașii prin care își pot începe viața profesională.
  • Profesorii universitari aprofundează metode interactive de predare și construiesc parteneriate în educație.

Conferința EDUSPACE nu include prezentări sau discursuri. Nu vor fi nici prezentări vizuale de tip PowerPoint. Credem într-o educație prin experiență pentru ca studenții – profesorii – angajatorii să se dezvolte împreună. De 10 ani lucrăm pentru a construi punți și a aduce o educație practică în viețile tuturor participanților” declară Mădălina Hodorog, fondator, trainer și organizatorul conferinței.

„Grupul Freudenberg pregătește peste 450 de tineri din întreaga lume pentru o piață a muncii orientată către un viitor digital. Numărul de stagiari atestă angajamentul nostru de a investi în viitorul tinerei generații. Compania Freudenberg sprijină tinerii în ceea ce privește pregătirea lor individuală și perfecționarea continuă cu cele mai noi metode și tehnologii de predare, oferind programe de formare profesională în 15 țări din întreaga lume. Începând cu acest an, dorim să adăugăm România pe această hartă. Pentru studenții interesati de oportunități de carieră acest eveniment poate fi începutul unei fascinante călătorii de învățare pe tot parcursul vieții profesionale” a mentionat directorul Freudenberg Shared Service Center, Andreea Francu.

De ce e nevoie de Conferința EDUSPACE

Educația se află astăzi într-un moment de cotitură. O treime din cerințele noilor locuri de muncă vor fi complet noi până în 2030, conform datelor furnizate de World Economic Forum. Acest lucru face ca în prezent, peste 850 milioane de tineri să ajungă adulți fără să aibă abilitățile necesare pentru succesul în viață și în carieră, conform studiilor furnizate de Comisia de Educație.

Abilități precum adaptabilitate, rezolvarea problemelor, găsirea soluțiilor, organizare, munca în echipă, comunicarea sau gândirea critică sunt competențele pe care tinerii nu le dezvoltă suficient pe perioada studiilor, ceea ce creează dificultăți în adaptarea rapidă a acestora în organizații și debusolare pentru tinerii care nu înțeleg deplin cerințele companiilor.Conferinta Eduspace

Detalii legate de înscriere

+2500 de tineri și profesori au participat la edițiile anterioare ale conferinței EDUSPACE în formatul online. Noul eveniment în format fizic, Conferința EDUSPACE este organizat la Brașov în 27 octombrie împreună cu compania FREUDENBERG, iar participarea este gratuită prin completarea formularului de înscriere: www.eduspace.ro.

Studenții și profesorii sunt invitați să exploreze împreună oportunitățile de carieră oferite de FREUDENBERG într-o industrie în plină dezvoltare, cea a serviciilor de business.

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/shakespeare-school-va-invita-la-2-workshopuri-online-gratuite-pentru-parinti/